Poliţiştii din Vâlcea au anunţat, joi seară, că un accident rutier s-a produs pe DN 7, în zona localităţii Milcoiu, fiind implicate două maşini şi un TIR, potrivit news.ro.
Cele două maşini s-au ciocnit frontal, după care una dintre ele a acroşat un TIR.
O persoană aflată în unul dintre autoturisme a murit pe loc, iar alte trei sunt rănite grav.
A fost nevoie de intervenţia echipelor de descarcerare pentru scoaterea uneia dintre victime din maşină. La faţa locului au intervenit, de asemenea, trei ambulanţe.