UPDATE: Unul dintre răniţi este transportat cu un elicopter SMURD la UPU a Spitalului Judeţean de Urgenţă din Târgu-Mureş, informează ISU Sibiu.
Şi celelalte persoane rănite în accident sunt transportate la spital, cu ambulanţele.
ŞTIREA INIŢIALĂ:
Reprezentanţii Poliţiei Judeţene Sibiu au anunţat marţi după-amiază că două autoutilitare s-au ciocnit pe Autostrada Sibiu – Orăştie, în dreptul localităţii Aciliu, pe sensul către Sibiu.
„Posibil pe fondul neatenţiei în conducere, şoferul unei autoutilitare a intrat în coliziune cu altă autoutilitară oprită pe banda de urgenţă”, au anunţat poliţiştii, citaţi de news.ro.
În urma impactului, trei persoane au rămas încarcerate şi au fost scoase de către echipajele de pompieri. Una dintre victime a decedat, celelalte două fiind inconştiente.
De asemenea, trei persoane au fost rănite, fiind evaluate de către echipajele medicale sosite la faţa locului.
Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Sibiu au anunţat că pentru salvarea victimelor a fost solicitat elicopterul SMURD. ărbaţi.
Toate victimele sunt adulţi, fiind vorba despre şase bărbaţi.