Accidentul a avut loc, vineri după amiază, pe autostrada Timişoara – Lugoj, în apropierea localităţii Izvin din judeţul Timiş.
„Şoferul unei maşini cu platformă pe care erau transportate mai multe autoturisme a frânat, nu se ştie din ce motive. Un alt conducător auto a venit din spate, l-a lovit şi trei maşini de pe platformă s-au prăbuşit pe şosea şi s-au distrus. Pompierii au intervenit pentru degajarea şoselei”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Banat” al judeţului Timiş, Mugurel Ioja, potrivit News.ro.
În urma accidentului o persoană a fost uşor rănită.
Traficul rutier pe Autostrada Timişoara – Lugoj, la kilometrul 594, este blocat, potrivit poliţiştilor.
Citeşte şi Accident grav în judeţul Giurgiu. Şase persoane au fost rănite