Accident grav pe DN 2 E85 cu o ambulanță. Un bărbat a murit şi alte patru persoane, dintre care două cadre medicale, rănite

Un bărbat a murit şi alte patru persoane, dintre care două cadre medicale, au fost rănite într-un accident rutier petrecut, vineri, în judeţul Vrancea. În eveniment au fost implicate un autoturism şi o ambulanţă care aparţine unui spital din Bucureşti.
Alina Costache
27 dec. 2024, 12:12
Accident grav pe DN 2 E85 cu o ambulanță. Un bărbat a murit şi alte patru persoane, dintre care două cadre medicale, rănite

Accident grav în apropierea municipiului Adjud, pe DN2 – E 85, în județul Vrancea. Un bărbat a murit, alta este în stare foarte gravă, iar alte trei au suferit leziuni mai ușoare, după ce o ambulanță privată și un autoturism s-au ciocnit violent.

Din primele date accidentul de pe E85 s-a produs din cauza vitezei ce nu a fost adaptată la condițiile de drum. Carosabilul este ud și alinecos.

„Din primele cercetări efectuate la fața locului rezultă că accidentul, în care au fost implicate două autovehicule, dintre care o ambulanță privată ce aparține unui spital din București, s-a produs pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum, derapare și pătrunderea pe contrasens.

Din nefericire, a rezultat decesul pasagerului dreapta față din autoturism, rănirea gravă a pasagerului stânga spate din autoturism și rănirea ușoară a altor trei persoane, dintre care două cadre medicale din ambulanța privată și una din autoturism, conducătorul auto al acestuia”, informează IPJ Vrancea.

Circulaţia pe sensul de mers Focşani – Bacău se desfăşoară alternativ.

Citește și: Vremea rea face ravagii de Sărbători. Turiști blocați pe munte, pârtii închise. E alertă de viscol puternic. Dezastru și în București din cauza vijeliilor

Polițiștii rutieri continuă cercetările pentru a stabili împrejurările exacte în care s-a produs acest accident. A fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.

Accidentul vine la nici 24 de ore de la o altă tragedie petrecută pe DN2 – E85. Pe 26 decembrie, o familia a ars de vie după ce mașina cu care se deplasa s-a izbit de o autocisternă. Cei doi părinți și fetița lor de 4 ani au pierit după ce tatăl a făcut o depășire periculoasă. Cei trei veniseră din Germania ca să-și petreacă sărbătorile acasă.

DailyBusiness
Salarii explozive în România! Joburi de peste 10.000 lei pe lună și oportunități uriașe pentru câteva domenii în creștere
Spynews
Anunț ANM de ultimă oră! A fost emis cod galben de vreme severă. Zeci de județe, sub atenționare
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Ce a putut să găsească o fetiță de 3 ani în pietriș. Părinții au rămas muți de uimire când au văzut comoara descoperită
Capital.ro
Regulă nouă la bloc 2025. Interzis pentru românii care stau la bloc. Amendă de 6.000 de lei pentru vecini
Playtech.ro
Cum trebuie reglată tetiera din maşină pentru a te proteja în caz de accident. Prea puţini şoferi ţin cont
DailyBusiness
Busu, la un pas de moarte. Cine l-a salvat pe prezentatorul de la Pro TV: „Mi-a rupt cinci coaste și îi mulțumesc”
Adevarul
Ce se ascunde în spatele propunerii lui Nicușor Dan de a negocia cu Antonescu și Lasconi o ieșire din cursa pentru Cotroceni
wowbiz.ro
Regele Charles, la spital! Palatul Buckingham a făcut anunțul cu privire la starea de sănătate a monarhului
Spynews
Insula din Grecia perfectă pentru familii. Priveliștile sunt spectaculoase, iar apele calme sunt ideale pentru înotătorii începători
Spynews
Cine sunt și cum arată surorile lui chef Alexandru Sautner. Doina Militaru și Cristina Iacob au gătit pentru jurați și au primit cuțitul de argint
Evz.ro
Zodiacul iubirii pentru aprilie. Plăceri senzuale și ispite noi. Nu toate semnele vor rezista tentațiilor
Ego.ro
Dana Budeanu... abia o mai recunoști! Cum arăta vedeta acum 15 ani
Prosport.ro
FOTO. Îi face concurență celei mai frumoase femei din lume
kanald.ro
La ce sumă a ajuns pensia minimă în aprilie 2025, după indexarea de 10%
Cancan.ro
Usher, vrăjit de o româncă! Cine e Roberta Maria, bomba sexy care a petrecut pe Arena O2, din Londra, cu artistul internațional
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Anunțul serii despre Ion Iliescu. Ce se va întâmpla cu fostul președinte al României
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă fotbalistă din lume s-a iubit cu colega ei
stirilekanald.ro
A murit! Fiica sa a făcut anunțul cutremurător
Florin Busuioc, internat de urgență la spital: „A fost o formă urâtă de gripă, m-a dărâmat complet”
MediaFlux
Anunț pentru toți românii care plătesc facturi la curent prin PPC (fostă Enel) sau Hidroelectrica. Cât va costa energia electrică de la 1 iulie
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cum a rămas Vladimir Putin fără vodca lui preferată: povestea unei bătălii legale orchestrate la București