Accident grav soldat cu trei persoane rănite în urma impactului dintre un microbuz şi un autoturism

Trei persoane au fost rănite, una fiind în stare gravă, în urma unui accident produs duminică dimineaţa în localitatea Ohaba, judeţul Hunedoara, între un microbuz cu nouă pasageri la bord şi o maşină.
Romania TV
20 mai 2018, 08:29
Accident grav soldat cu trei persoane rănite în urma impactului dintre un microbuz şi un autoturism

Potrivit purtătorului de cuvânt al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Hunedoara, dr. Călin Dumitrescu, în urma accidentului, trei persoane au fost duse la spital.

„Sunt trei victime de sex feminin, cu vârste între 40 şi 70 de ani, conştiente, cooperante, cu traumatisme toracice, de membre inferioare, multiple escoriaţii, toate pasagere în microbuz. Victimele sunt transportate la UPU Deva pentru investigaţii. Microbuzul avea nouă persoane”, a declarat dr. Dumitrescu.

După primele cercetări, poliţiştii spun că accidentul a fost provocat de un şofer din Bucureşti, care a intrat cu autoturismul pe contrasens.

„Un conducător auto în vârstă de 51 de ani, din municipiul Bucureşti, în timp ce conducea un autoturism pe DN 68A, din direcţia Deva-Lugoj, pe raza localităţii Ohaba, a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune frontală cu autoturismul, tip 8+1, condus regulamentar, din sens opus, de un bărbat de 44 de ani, din judeţul Galaţi”, a declarat Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara.

Oamenii legii au deschis un dosar penal în acest caz.

DailyBusiness
Ghinionul Bulgariei, norocul României. O fabrică majorează economia noastră cu o mutare strategică!
Spynews
Zodiile care vor fi lovite de noroc în perioada 3 - 9 februarie 2025. Acești nativi vor putea să creeze tot ce își doresc în viața lor
Bzi.ro
Cătălin Botezatu a stabilit cui îi lasă moștenirea! Ce îl leagă de Florin Burescu
Fanatik.ro
De duminică, 2 februarie 2025, de la ora 8, patru zodii într-o eră de vis. Se adună cele bune în viața lor
Capital.ro
Se schimbă buletinele. Cartea de identitate va fi introdusă din 31 martie 2025
Playtech.ro
Ce trebuie să faci în februarie pentru ca trandafirii tăi să se umple de flori în primăvară. Tratamentul preventiv care îi
DailyBusiness
Schimbări majore în legea hărțuirii la locul de muncă și în școli. Măsuri radicale pentru protecția victimelor!
Adevarul
„Îngerul morții copiilor s-a întors”. Dr. Mihai Craiu, avertisment sumbru despre o boală gravă care face prăpăd: „Nu este glumă!”
wowbiz.ro
Ea este femeia de afaceri care a murit subit într-un salon de înfrumusețare! Avea 35 de ani și era proprietara unui cunoscut magazin de haine
Spynews
Rețeta de papanași a Simonei Gherghe. Ce pune prezentatoarea Mireasa în aluat ca preparatul să iasă pufos 
Spynews
Produsul din casă pe care îl folosești des, fără să știi cât este de periculos. E mai nociv decât folia de aluminiu
Evz.ro
Întâmpinarea Domnului. Rugăciunea puternică ce se rostește astăzi. Ne ferește de necazuri
Ego.ro
Imaginile cu Daciana Sârbu de nerecunoscut! Cum arăta înainte să îl cunoască pe Victor Ponta
Prosport.ro
FOTO. Cum arată tânăra care a fost agresată în tren, spre meciul de fotbal
kanald.ro
Se schimbă data de livrare a voucherelor alimentare! Când le vor primi beneficiarii
Cancan.ro
Părinții Alexandrei Măceșanu au cerut ELIBERAREA lui Gheorghe Dincă! Care e motivul HALUCINANT: cer la schimb…
Playsport.ro
IMAGINILE MOMENTULUI! Arbitra de 24 de ani a fost prinsă cu observatorul de 3 ori mai în vârstă ca ea și video-ul compromițător a fost făcut public!
Capital.ro
Obligatoriu pentru cei care stau la bloc. Trebuie să notifice neapărat: E scris clar în lege
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Milionarul de 53 de ani a cerut-o de nevastă pe iubita lui cu 24 de ani mai tânără
stirilekanald.ro
"Ne-ai lăsat singure. Nu ai vrut să îți vezi fetele crescând". Motivul care l-a împins pe Bogdan, tatăl a trei fete mici, să se sinucidă în baie
substantial.ro
Creștere semnificativă pe piața muncii: Șoferii și inginerii, în topul căutărilor
MediaFlux
SE DAU 200 de LEI la PENSIE, dar de la ANUL! Anunț pentru cinci milioane de seniori
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Gura bate Guru: aurul monoatomic și profetul fără minte