Accident grav. Un şofer a intrat într-o ambulanţă: Sunt 6 victime

Şase persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, după ce duminică, la intrarea în Iaşi, un şofer nu a acordat prioritate unei ambulanţe, patru dintre victime fiind din autospeciala medicală.
Romania TV
11 nov. 2018, 17:12
Accident grav. Un şofer a intrat într-o ambulanţă: Sunt 6 victime

Ana Maria Spiridon, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Iaşi, a declarat pentru AGERPRES că un tânăr de 27 de ani s-a ales cu dosar penal, deoarece nu a acordat prioritate unei ambulanţe care circula cu semnalele acustice şi luminoase pornite.

Potrivit sursei citate, la intrarea în Iaşi, ambulanţa, care venea de la Valea Lupului cu intenţia de a ajunge spre bulevardul Independenţei, a trecut pe culoarea roşie a semaforului având semnalele acustice şi luminoase pornite. Un tânăr aflat la semafor nu a acordat prioritate salvării.

În urma testării cu alcooltestul s-a constatat că niciunul dintre şoferi nu a consumat băuturi alcoolice.

În urma impactului, şase persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale.

Potrivit Dianei Cimpoeşu, coordonatorul UPU-SMURD Iaşi, ambulanţierul, un bărbat în vârstă de 43 de ani, a fost preluat de o altă autospecială a Serviciului Judeţean de Ambulanţă Iaşi şi transportat la Spitalul ”Sf. Spiridon”, întrucât prezenta o contuzie toracică.

Şoferul maşinii care a provocat accidentul, un tânăr în vârstă de 27 de ani, a fost transportat la acelaşi spital cu o ambulanţă tip B2, întrucât avea o contuzie la nivelul genunchiului drept.

Cea de-a treia persoană implicată în accident, în vârstă de 20 de ani, care se afla în dreapta şoferului autoturismului, a fost preluată de un echipaj de prim ajutor şi transferată la Spitalul de Neurochirurgie, deoarece a suferit un traumatism cranio-cerebral fără pierdere a stării de conştienţă şi prezenta un hematom parietal drept.

Medicul de pe ambulanţa implicată în accident, în vârstă de 52 de ani, a refuzat transportul la spital, deşi a suferit o contuzie la nivelul genunchiului stâng. La rândul său, asistentul medical de pe ambulanţă, în vârstă de 40 de ani, a suferit un traumatism cranio-cerebral fără pierderea stării de conştienţă, s-a ales cu escoriaţii punctiforme în zona fronto-temporală stângă, contuzie toracică. A refuzat să meargă la spital.

O femeie de 46 de ani, care însoţea bolnava din ambulanţă, s-a ales cu un atac de panică şi prezintă o contuzie toracică. Femeia a refuzat la rândul său preluarea şi transportul la spital.

DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Spynews
Incredibil! Ce a postat un șofer de ridesharing pe Tiktok după ce Ruby i-a fost clientă: “Ai fi putut să…” | FOTO
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Insula din Grecia mai ieftină decât Mykonos sau Santorini. Nu mulți români au auzit de ea
Capital.ro
Înregistrare și declarație la ANAF. Fiscul nu mai permite evitarea plății. Ordin până pe 31 decembrie
Playtech.ro
Mișcarea „istorică” făcută de Prințul William la funeraliile Papei Francisc. Viitorul rege a avut o reacție senzațională, abia acum s-a aflat
DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Adevarul
Momente de teroare pentru o femeie din Brooklyn, atacată de un grup de evrei ortodocși. „Amenințau cu violul, scandau «moarte arabilor»”
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Bogdan Mocanu nu scapă! Cum răspunde artistul acuzațiilor conform cărora ar fi fost în vacanță cu Andra Volos: "Da, am fost în Italia..."
Spynews
Încă o aroganță marca Tzancă Uraganu! Și-a aprins trabucul cu o bancnotă de 100 de dolari. Reacția fanilor | VIDEO
Evz.ro
Pedepse de neevitat pentru șoferi. Nu mai ai ce face cu mașina
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Trei români și-au pierdut viața într-un accident rutier, în Ungaria! Aceștia urmau să ajungă la muncă, în Franța
Cancan.ro
Klaus Iohannis nu mai arată așa cum îl știai. Cum s-a schimbat fostul președinte, după ce a demisionat
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Permis de conducere 2025. Șoferii amendați pe loc din cauza permisului. NU se ține cont că e valabil
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
Ea este Andreea Cristiana, eleva de clasa a XI-a din Iași care s-a speriat de un urs și s-a înecat în Lacul Frumoasa din Harghita
Explozie uriașă la cel mai mare port din Iran! Sunt zeci de morți și peste 700 de răniți
MediaFlux
Cel mai nou sondaj pentru alegerile prezidențiale. Scade diferența dintre primii doi candidați
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Un nou SUV poate fi comandat în România, începând de azi. Ce preţ are faţă de Dacia Bigster