Explozia a implicat aproximativ 50 de camioane, distruse de foc în apropierea uzinei grupului Hebei Shenghua Chemical în comuna Zhangjiakou, la aproximativ 200 de kilometri nord-vest de Beijing, au precizat serviciile de comunicare ale oraşului pe reţeaua de socializare Weibo.
Răniţii au fost conduşi la spital, după deflagraţie, care a avut loc la ora locală 0.41 (marţi, 19.41, ora României), se arată într-un comunicat, în care nu se precizează cauza exploziei.
În fotografii difuzate de televiziunea publică CGTN pe contul de Twitter apar carcase de camioane carbonizate şi pompieri intervenind de-a lungul unui drum.
”Operaţiuni de căutare şi salvare şi o anchetă cu privire la cauzele accidentului sunt în curs”, au anunţat autorităţile.
Zhangjiakou, un important oraş, foarte extins, este unul dintre locurile selectate în vederea probelor Jocurile Olimpice (JO) de Iarnă prevăzute de Beijing în 2022.
China a fost teatrul mai multor accidente industriale în ultimiiani. În iulie, o explozie într-o uzină chimică s-a soldat cu 19 morţi şi 12 răniţi în provincia Sichuan (sud-vest).
În 2015, o enormă explozie într-un depozit de produse chimice a omorât 165 de persoane în oraşul portuar Tianjin (nord), provocând o polemică pe tema cauzelor catastrofei şi a impactului ecologic al acesteia. Fostul primar al oraşului, care a condus comisia însărcinată cu gestionarea catastrofei a fost condamnat, anul trecut, la 12 ani de închisoare, după ce a fost găsit vinovat de corupţie.