ACCIDENT ÎN BULGARIA: Nouă persoane rămân în spital

Starea celor şase răniţi internaţi la Spitalul de Urgenţă Floreasca în urma accidentului de duminică din Bulgaria este stabilă, iar, dintre cei 16 răniţi aduşi la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, unul este internat în spital, doi se află în Unitatea de Primiri Urgenţe pentru supraveghere, iar restul de 13 au părăsit spitalul, au precizat, luni dimineaţa reprezentanţii celor două unităţi medicale.
Iulian Tudor
22 sept. 2014, 07:03
ACCIDENT ÎN BULGARIA: Nouă persoane rămân în spital

Şase răniţi în accidentul din Bulgaria au fost aduşi duminică la Spitalul „Floreasca” din Capitală, iar alţi 16, cu răni mai uşoare, au fost aduşi la Spitalul Universitar de Urgenţă din Bucureşti, potrivit Agerpres.

„Starea lor este stabilă, sunt internaţi la noi. Sperăm că vor evolua bine”, a declarat luni purtătorul de cuvânt al Spitalului de Urgenţă Floreasca, Bogdan Opriţa.

În ce priveşte situaţia răniţilor aduşi, duminică, la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, purtătorul de cuvânt al instituţiei, Leonard Grecescu, a precizat că unul dintre răniţi este internat în spital, iar alţi doi se află în Unitatea de Primiri Urgenţe „pentru supraveghere”.

„Restul de 13 au părăsit spitalul”, a spus Leonard Grecescu.

VEZI ŞI ACCIDENT CU AUTOCAR, ÎN BULGARIA. Şase ROMÂNI răniţi au fost aduşi la Spitalul de Urgenţă Floreasca VIDEO

Un autocar cu pasageri români care circula duminică de la Kusadasi spre România s-a răsturnat în pasul Republika din Bulgaria, între localităţile Gurkovo şi Veliko Târnovo. Din primele informaţii furnizate de reprezentanţii autorităţilor bulgare, rezultă că autocarul nu a adaptat viteza la condiţiile meteo şi, într-o curbă, a pierdut controlul direcţiei de mers şi s-a răsturnat.

Vicepremierul Gabriel Oprea a dispus formarea unui grup interministerial alcătuit din reprezentanţi ai MAI şi ai Ministerului Afacerilor Externe care să gestioneze această situaţie. De asemenea, vicepremierul a dispus ca trei aeronave ale Inspectoratului General de Aviaţie al MAI să se deplaseze în Bulgaria pentru a aduce în ţară persoanele rănite în accidentul din Bulgaria.

DailyBusiness
România, foarte aproape de Schengen. Predoiu: „Va fi o decizie politică!”
Spynews
Doliu în lumea afaceriștilor! S-a stins din viață un celebru om de afaceri. A murit într-un spital din Franța / FOTO 
Bzi.ro
Apariție strălucitoare a Mihaela Rădulescu pe rețele de socializare! Iată cum s-a afişat vedeta
Fanatik.ro
Piramida naturală de la granița cu România. Locul de legendă, cu peisaje naturale minunate, despre care se spune că te revitalizează și ascunde mult aur
Capital.ro
Vecinii pot intra peste tine în casă. E legal! N-ai voie să faci așa ceva la bloc
Playtech.ro
Doamne cât de frumoasă era Adriana Iliescu în tinerețe. Cea mai bătrână mamă din România era superbă
DailyBusiness
De la 1 octombrie, ratele cresc iar! Românii vor scoate din nou bani de la saltea
Adevarul
Cât a ajuns să coste un apartament în cea mai mare comună a țării. Cu același preț s-ar putea lua mai multe locuințe în Spania sau Anglia
wowbiz.ro
Scene cumplite în pușcărie, după ce Gabriel de la "Puterea Dragostei" și-a înmormântat soția ucisă în Olanda. Ce se întâmplă cu el în aceste momente?
Spynews
Cine e milionarul care o face acum fericită pe Irisha. Influencerița, prima apariție alături de noul iubit
Spynews
Românii vor plăti o nouă taxă începând de luna viitoare. Va fi afișată direct în factura la energie electrică
Evz.ro
Plăcintă cu umplutură de halva. O rețetă inedită
Ego.ro
Denise Rifai, imagini de INFARCT! Cum a fost surprinsă după ce a renunțat la hainele office
Prosport.ro
FOTO. Actriță de filme interzise a spus dacă ar petrece o noapte cu Gigi Becali! Cum arată
kanald.ro
Băiatul care a înjunghiat doi tineri în Grădina Botanică din Craiova a fost condamnat definitiv. Câți ani de închisoare îl așteaptă
Cancan.ro
Ce mâncau Nicolae și Elena Ceaușescu la micul-dejun, de fapt. Românii duceau lipsa acestor alimente, în anii ’80
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Statul vrea banii românilor. Proprietarii de mașini trebuie să plătească până luni, 30 septembrie
StirileBZI
Aceste pensii riscă să fie tăiate! Nu le vor mai primi din 1 octombrie
Prosport.ro
El a petrecut alături de Simona Halep şi de familia lor de ziua campioanei. Primele imagini cu sportiva la 33 de ani
stirilekanald.ro
"I-a murit creierul" Cel mai monstruos culturist din lume a decedat. Ilia avea 36 de ani și mânca șapte mese pe zi
substantial.ro
Miniștrii Apărării din țările baltice și Polonia cer sprijin UE pentru securitatea frontierelor
MediaFlux
S-A AFLAT cine VA FI PREȘEDINTELE ROMÂNIEI! Răsturnare COMPLETĂ de SITUAȚIE
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Studenţii cresc cu 20% cererea pe piaţa închirierilor de locuinţe şi trag în sus chiriile apartamentelor vechi