Şoferul era atât de ameţit de aburii de alcool încât nu a ştiut să spună cine se afla la volan.
„N-am condus eu. Nu ştiu, chiar nu pot să declar ceva. Nu ştiam cine conduce. Nu ştiam cine merge la volan„, a spus acesta.
Accidentul a avut loc pe Şoseaua Virtuţii. Şoferul conducea cu viteză, a pierdut controlul volanului şi a pus la pământ balustradele metalice protectoare ajungând cu maşina pe linia tramvaiului 41.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,89 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Pe numele lui se va întocmi un dosar penal pentru conducere sub influenţa alcoolului.
Citeşte şi Accidente în Bucureşti. Un şofer a ajuns cu maşina într-o fântâna arteziană VIDEO