Accident în Massachusets: Un autobuz a intrat într-o casă şi a rănit şapte persoane VIDEO

Accident incredibil în Massachusetts, Statele Unite. Un autobuz a intrat într-o casă, iar şapte oameni au fost răniţi.
Iulian Tudor
25 iun. 2013, 14:16
Accident în Massachusets: Un autobuz a intrat într-o casă şi a rănit şapte persoane VIDEO

Şoferul care conducea autobuzul companiei Worchester Reagional Transit a intrat în curbă în viteză şi a pierdut controlul volanului, iar aceasta a intrat în zidul casei familiei Erikson, pătrunzând puţin înăuntru.

Accidentul s-a produs după ora 17:00, în centrul oraşului Auburn, din statul Massachusetts. În locuinţă de aflau trei copii şi un adult, iar autobuzul, în urma impactului cu pereţii corespunzători bucătăriei şi sufrageriei au fost străpunşi de autobuz.

Cei trei copii au suferit răni minore şi s-au ales cu o sperietură zdravănă. Chris Erickson, proprietarul casei în care locuieşte cu soţia sa şi trei copii cu vârste de 14, 11 şi 6 ani a declarat pentru Associated Press că doi dintre fiii săi erau în sufragerie când s-a produs accidentul.

Sufrageria şi bucătăria familiei Erikson sunt acum o ruină. Autobuzul a izbit în plin zidul casei. Martorii oculari au povestit că, în momentul impactului autobuzului cu zidul casei au văzut o femeie zburând peste câteva scaune, în autobuz. Şoferul autobuzului are răni grave şi a fost transportat la spital. Doi dintre pasageri au răni uşoare.

Pompierii şi echipele de descarcerare au reuşit să scoată autocarul dintre ziduri abia după o oră. Sufrageria şi bucătăria familiei Erikson sunt acum o ruină. Casa stă acum să se prăbuşească.

Spynews
EXCLUSIV | Cât s-a împrumutat Andrei Versace de la cămătari înainte să moară. Suma a tocat-o la ruletă, în câteva mâini
Bzi.ro
Anca Țurcașiu a făcut furori, în costum de baie, pe Instagram! La 54 de ani, artista arată impecabil!
Fanatik.ro
Cum se spune corect: “viruși” sau “virusuri”? Confuzia pe care o fac mulți români
Capital.ro
Dispar banii cash. Capcana de care oamenii n-au fost conștienți. Băncile dau banii înapoi
Playtech.ro
Două eleve din România au obținut 2 medalii de argint și 2 de bronz la Olimpiada Europeană de Informatică pentru Fete 2024
DailyBusiness
Sute de frigărui din carne de câine, scoase la vânzare. Ofițerii de ordine publică au intervenit de URGENȚĂ
Adevarul
Cum a fost păcălit un român să se căsătorească cu o indiancă în Marea Britanie
Spynews
Scandal monstru între Florin Salam și Tzancă Uraganu! Scenă ireală petrecută între cei doi artiști, cu tentă penală | VIDEO
Spynews
Imagini de Evul Mediu la Iași! Scandal cu pistoale și cuțite în plină stradă. Ireal ce a generat tulburătoarele scene | VIDEO
Evz.ro
Avertisment pentru utilizatorii de iPhone și Android. Riscuri mari la încărcarea prin USB
Ego.ro
Andreea Marin a făcut SENZAȚIE într-un costum de baie DECOLTAT. Vedeta are o siluetă perfectă, după ce a slăbit considerabil FOTO
Prosport.ro
FOTO. Ioana Tamaș, apariție incendiară în costum de baie. Imaigni hot cu soția lui Gabi Tamaș în Bali
wowbiz.ro
Suspectul crimei din Brăila a mărturisit tot ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic! Ce confesiune i-a făcut Marina Gavril înainte să fie omorâtă: "Mi-a zis că..."
Cancan.ro
Roxana Dobre l‐a părăsit pe Florin Salam! Și-a luat copiii și a fugit
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Un bărbat a fost reținut de polițiști, după ce a înjunghiat un tânăr la o terasă din Neamț. Totul ar fi pornit de la un conflict spontan
Capital.ro
Autonomie în Ținutul Secuiesc! S-a aflat marele plan al maghiarilor: Îi vindeți pe români
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Aza Gabriela, apariție spectaculoasă în plină vară! Cum s-a afișat cântăreața
stirilekanald.ro
Ultimele cuvinte ale lui Sorin Nazîru când agoniza: Se văita că...
substantial.ro
Primele decese din lume cauzate de virusul Oropouche înregistrate în Brazilia
MediaFlux
BANI în plus la PENSIE. Pensionarii care vor beneficia de 2 MAJORĂRI
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!