Accident înfiorator lângă capitală, cel putin 15 morţi şi zeci de răniţi

O coliziune violentă între autobuz şi un camion s-a soldat cu cel puţin 15 morţi şi 37 de răniţi, vineri, în Africa de Sud, în apropiere de capitala Pretoria, au anunţat serviciile de urgenţă ale oraşului.
Filip Stan
10 iun. 2022, 13:40
Accident înfiorator lângă capitală, cel putin 15 morţi şi zeci de răniţi

Accident teribil în Africa de Sud. „Bilanţul este în prezent de 15 morţi. Treizeci şi şapte de persoane au fost rănite, dintre care unele sunt în stare critică”, a declarat purtătorul de cuvânt al serviciilor de urgenţă din Pretoria, Thabo Charles Mabaso.

Accidentul a avut loc dimineaţa devreme, echipele de salvare fiind apelate la ora locală 05:05. „Serviciile de urgenţă au găsit la faţa locului un autobuz şi un camion în coliziune frontală, cu numeroase victime întinse în jur şi cu altele prinse încă în interiorul celor două vehicule”, au precizat serviciile de urgenţă sud-africane într-un comunicat, potrivit ledauphinelibre.com.

Accident grav pe DN: TIR, microbuz plin cu pasageri și o căruță, implicate (GALERIE FOTO)
Cincisprezece persoane, opt femei şi şapte bărbaţi, au decedat la faţa locului, 37 au fost transportate la spital. Şapte sunt în stare critică, potrivit serviciilor de urgenţă.

Drumul era încă închis circulaţiei la mijlocul dimineţii, „pentru a permite recuperarea trupurilor, a autobuzului şi camionului”, au precizat sursele.

O anchetă a fost declanşată pentru a determina circumstanţele şi cauzele accidentului. Chiar dacă dispune de una dintre reţelele rutiere cele mai dezvoltate de pe continent, Africa de Sud are performanţe dintre cele mai slabe în materie de securitate rutieră.

Accident cumplit în Cehia. Trei români au murit după ce un microbuz a fost acroşat şi scos de pe drum VIDEO
Potrivit guvernului sud-african, aproape 1.500 de persoane au murit în accidente rutiere în timpul ultimei vacanţe de Crăciun, care corespunde vacanţei de vară în această ţară din Africa australă.

DailyBusiness
Vești proaste pentru o categorie de români. Crește vârsta de pensionare
Spynews
Ce este Gold Card, viza lansată de Donald Trump. De când va fi disponibil și cât costă cardul de aur
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
În ce să prăjești chiftelele dacă vrei să-ți iasă delicioase și pufoase. Acesta e timpul corect de gătire
Capital.ro
Adevărul despre Elena Udrea și Băsescu. Ce au făcut departe de ochii tuturor: I-a dat pe...
Playtech.ro
Cutremur în România, în urmă cu puţin timp! Panică în aceste oraşe
DailyBusiness
Românii, luați la control! Amenzi de până la 1.500 de lei între 1 și 6 aprilie
Adevarul
„Oamenii țipă șocați”. Povestea femeii cu cea mai lungă limbă din lume
wowbiz.ro
Regele Charles, la spital! Palatul Buckingham a făcut anunțul cu privire la starea de sănătate a monarhului
Spynews
Imagini savuroase cu Serghei Mizil în tinerețe! Cum arăta concurentul de la Asia Express la prima nuntă | FOTO
Spynews
Șacalul și-a recunoscut crimele, după un an de negare! Răsturnare incredibilă de situație în dubla tragedie din Constanța
Evz.ro
Ciorbă de lobodă. Varianta ardelenească
Ego.ro
Andreea Bălan și Loredana au dat lovitura! Nici Bogdan de la Ploiești nu se lasă mai prejos! EXCLUSIV
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă fotbalistă din lume s-a iubit cu colega ei
kanald.ro
Cutremur în România, astăzi! Unde s-a produs și ce magnitudine a avut seismul
Cancan.ro
Ramona Olaru, cu totul la vedere în parcare! Imagini bomba de paparazzi GALERIE FOTO
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Cod Rutier 2025. Echipament obligatoriu în orice mașină. Toți șoferii trebuie să îl aibă
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată arbitra la care s-au dat fotbaliștii pe teren: „Unii mi-au scris pe Instagram”
stirilekanald.ro
„Te vei trezi fără inimă”: Cum a semănat Jack Spintecătorul teroare în București
Descoperire șocantă în casa unei rude de a lui Petre Roman
MediaFlux
Scad pensiile pentru sute de mii de pensionari! Instanța a decis. Lovitură pentru seniori
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
O farsă medievală cu urne moderne: ce ar fi trebuit să fie campania prezidențială și ce a ajuns