„La începutul celui de-al doilea tur, motocicleta a ieşit de pe pistă, pasagerul Sandor Pohl a căzut şi a fost lovit de altă motocicletă„, a declarat purtătorul de cuvânt al organizatorilor competiţiei, Peter Schorer.
Pohl (34 de ani) era pasager în motocicleta cu ataş pilotată de elveţianul Stefan Kiser. „El a fost transportat de urgenţă cu ambulanţa la spital, unde s-a constatat decesul„, a precizat Schorer.
Cursa a fost oprită imediat, iar restul programului de la Assen s-a menţinut, însă adaptat situaţiei.
La competiţia de la Assen au asistat aproximativ 40.000 de persoane.