Accident la Eurotunel, în Franța: un microbuz a lovit un tren staționat. 19 persoane au fost rănite

Un accident grav a avut loc joi seară, în jurul orei 20:00, aproape de intrarea în Tunelul Canalului Mânecii, a anunțat prefectura din Pas-de-Calais, Franța.
Giorgiana Amarie
16 oct. 2026, 07:34
Accident la Eurotunel, în Franța: un microbuz a lovit un tren staționat. 19 persoane au fost rănite

Cel puțin 19 oameni au fost răniți în accidentul din zona Tunelului Canalului Mânecii, potrivit primelor informații. Accidentul s-a produs după ce un microbuz s-a ciocnit de un tren de marfă staționat pe platforma de îmbarcare a Eurotunelului, în apropiere de Calais. Traficul feroviar de persoane prin Eurotunel nu este afectat, arată BBC.

Citește și: Tragedie în Pakistan! Cel puțin 29 de copii au murit în timpul orelor, după ce acoperișul școlii s-a prăbușit. Imagini de nedescris

Subprefectul din Calais s-a aflat la fața locului, cinci dintre persoanele rănite fiind în stare gravă.

Aproximativ 200 de salvatori și alți membri ai echipelor de intervenție s-au deplasat la fața locului, notează The Guardian. Circulația trenurilor-navetă prin tunel a fost suspendată timp de 90 de minute, înainte de a fi reluată treptat până la sfârșitul serii, au anunțat autoritățile.

O anchetă a fost deschisă pentru a stabili cauzele incidentului, motivele nefiind cunoscute până în acest moment.

Operatorul internațional de trenuri Eurostar a transmis că incidentul nu ar urma să afecteze ciruculația trenurilor sale. Într-un mesaj, reprezentanții au anunțat că „Un incident a avut loc la câțiva kilometri de tunelul de sub Canalul Mânecii. Acesta nu implică și nu afectează trenurile Eurostar care circulă spre și dinspre Londra. Toate trenurile Eurostar vor circula conform programului”.

Tunelul, inaugurat în 1994, a fost traversat anul trecut de 3,4 milioane de vehicule, precum și de milioane de pasageri ai trenurilor Eurostar. Exploatat de compania Getlink, tunelul este traversat zilnic de câteva sute de trenuri. Getlink oferă serviciul LeShuttle (trenuri care transportă vehicule între Franța și Regatul Unit), precum și un serviciu de transport feroviar de marfă.

În paralel, Eurostar este, pentru moment, singurul operator de transport feroviar de pasageri prin Tunelul Canalului Mânecii.

Citește și: Opt români au fost arestați după ce au jefuit o fabrică de bijuterii din Italia

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Primă la înfrângere! Premieră mondială în fotbalul românesc. Fanatik dezvăluie un caz halucinant: explicații și amenințări. „Mă ocup de tine!” Exclusiv
Capital.ro
Trebuie să declari la ANAF banii obținuți din vânzarea mașinii? Când nu plătești impozit și când riști sancțiuni
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT