O femeie de 40 ani a fost accidentată mortal vineri, pe Calea Dorobanţi, pe o trecere de pietoni, a anunţat Brigada Rutieră a Capitalei. Au fost aplicate manevre de resuscitare la faţa locului, ulterior constatându-se decesul femeii.
Potrivit oficialilor Brigăzii rutiere, accidentul a avut loc pe trecerea de pietoni prin neacordarea priorităţii.
„În jurul orei 11,50, conducătorul unui autovehicul, în vârstă de 39 de ani, care se deplasa pe Calea Dorobanţi (…) către Charles de Gaulle, când a ajuns în dreptul Liceului ‘I. L. Caragiale’ a surprins şi accidentat o femeie în vârstă de aproximativ 40 de ani. A fost aplicată deviere pe Calea Dorobanţi”, se arată în comunicatul Brigăzii Rutiere.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind 0. Se efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor şi împrejurărilor producerii evenimentului rutier.