„Joi, în jurul orei 6,00, un tânăr de 27 de ani, din comuna Plopiş, conducea autoturismul pe Drumul Naţional 1H, iar în localitatea Pericei a adormit la volan, a pătruns pe sensul opus de circulaţie, a părăsit partea carosabilă şi a intrat într-un cap de pod. În urma impactului, conducătorul auto a decedat”, se arată într-o informare de presă a Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Sălaj.
Victima a fost descarcerată de către un echipaj de pompieri din Şimleu Silvaniei.
Poliţiştii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate împrejurările care au dus la producerea accidentului.