UPDATE: A treia persoană a decedat în urma impactului. Şase persoane au ajuns la spital pentru investigaţii.
La faţa locului s-au deplasat echipajele Detaşamenului de Pompieri Satu Mare cu o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere, două ambulanţe SMURD pentru a acorda îngrijiri medicale şi pentru stingerea unui autovehicul.
Citeşte şi: Accident grav în Bucureşti. O maşină şi o motocicletă au luat foc
În accident au fost implicate autoutilitară, în care se aflau cinci pasageri, o autospecială a Serviciului Județean de Ambulanță Satu Mare, în care se aflau trei pasageri, respectiv un autoturism, care a ajuns în șanț, oprindu-se într-un cap de pod. Autoutilitara a fost distrusă de flăcări, iar un pasager a ars de viu, din păcate.
Până la sosirea echipajelor, patru pasageri din autoutilitară au reușit să se autoevacueze, unul rămânând încarcerat, fiind carbonizat.
Polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs tragedia.