Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Sibiu, Luciana Lazăr, a declarat că cele patru persoane aflate într-o maşină care se deplasa pe Drumul Naţional 14 au decedat la intrarea în localitatea Agârbiciu, după ce autoturismul s-a răsturnat.
„Autoturismul se deplasa pe DN 14, pe direcţia Mediaş – Sibiu, iar la intrarea în localitatea Agârbiciu, după o curbă, a ieşit în afara părţii carosabile, a intrat în coliziune cu zidul unui imobil şi s-a răsturnat. Patru bărbaţi sunt decedaţi”, a spus purtătorul de cuvânt al Poliţiei Sibiu, conform Mediafax.
Lazăr a adăugat că traficul pe DN14 nu a fost afectat de accident.