DOSAR PENAL în cazul accidentului mortal de pe Centura de Vest a Ploieştiului VIDEO

Un dosar penal pentru ucidereadin culpă şi vătămare corporală gravă din culpă a fost deschis în cazul accidentului rutier care s-a produs, vineri, pe Centura de Vest a municipiului Ploieşti.
Iulian Tudor
05 feb. 2016, 09:44
DOSAR PENAL în cazul accidentului mortal de pe Centura de Vest a Ploieştiului VIDEO

Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești a deschis un dosar penal având ca obiect accidentul rutier petrecut vineri dimineață pe centura de vest a municipiului Ploiești, în care au fost implicate un autobuz și o autobasculantă, potrivit unui comunicat emis de Parchetul General. Autobuzul, în interiorul căreia se aflau 34 de pasageri, efectua o cursă regulată de transport de persoane pe ruta comuna Mănești – Ploiești.

La locul accidentului s-a deplasat o echipă complexă formată din ofițeri criminaliști și ofițeri de poliție rutieră pentru a efectua cercetarea la fața locului.

În urma tragediei, cinci persoane și-au pierdut viața, iar alte 28 au fost transportate la spital. Toate persoanele rănite în accidentul care a avut loc, vineri dimineaţă, pe Centura de Vest a Ploieştiului, au fost transportate la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti. Toţi pacienţii sunt conştienţi. Doi pacienţi sunt în sala de operaţie, a anunţat purtătorul de cuvânt al spitalului.

Au fost adusi 28 de pacienti: cinci copii şi 23 de adulti. Un copil de 9 ani, unul de 15 ani, 16 ani şi doi tineri de 17 ani. Toţi au o stare generala bună.

Dintre cei 23 de adulti raniti, patru au intrat in urgenta majora. Sapte pacienti sunt internati: trei la neurochirigie, unul la ortopedie, trei la chirurgie plastica. In sala de operatie se afla doi pacienti, unul cu un traumatism toracic, celalalt cu un traumatism abdominal. Ceilalti pacienti sunt in investigatii. Deocamdata niciun pacient nu va fi transportat la un alt spital”, a declarat Ilinca Andrei, purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti.

Persoanele decedate în accidentul care s-a produs pe Centura de Vest a municipiului Ploieşti au fost identificate. „Cei cinci decedaţi au fost identificaţi. Toţi sunt adulţi. Este vorba despre patru bărbaţi şi o femeie”, a anunţat prefectul judetului Prahova, Rodica Paraschiv.

Potrivit primelor cercetări, șoferul autobuzului implicat este vinovat de producerea accidentului, la fața locului nefiind găsite urme de frânare. Autobuzul, care efectua curse regulate pe traseul Mănești-Ploiești, a lovit din spate o autobasculantă încărcată cu nisip. Autoritățile iau în calcul mai multe ipoteze, în sensul că șoferul ar putea să fi adormit sau autocarul ar fi putut avea probleme tehnice.

DailyBusiness
Fugi de aglomerație! Când să mergi la supermarket pentru a evita cozile uriașe
Spynews
Cine este fostul soț al Mădălinei Pamfile. Cei doi s-au despărțit la un an după nunta din Dubai
Bzi.ro
Oana Moșneagu a ajuns pe masa de operații! „Am avut nevoie de anestezia generală”
Fanatik.ro
Animalul din România care a ajuns să fie vândut în cantități uriașe în străinătate. E considerat un adevărat lux, are carne sănătoasă, iar prețul atinge un nivel record
Playtech.ro
Este obligatorie succesiunea dacă există deja un testament? Ce prevede legea în acest caz
DailyBusiness
Categoria de români care poate primi ajutor de 200.000 de euro din partea statului. Ce condiții trebuie să îndeplinească
Adevarul
Un magnat din anii '40 a ales să trăiască doar cu pâine și apă. „Hainele lui, mai simple ca ale ultimului lucrător din uzinele sale”
wowbiz.ro
Alexia Eram și iubitul secret, prima ceartă în public! AVEM IMAGINILE care îl vor unge pe suflet pe Mario Fresh | PAPARAZZI
Spynews
Despărțire șoc în showbiz! Mădălina Pamfile nu mai formează un cuplu cu tatăl copiilor! Primele declarații
Spynews
Rețeta de prăjitură cu biscuiți și ciocolată fără coacere. Îți vei surprinde familia cu acest desert
Evz.ro
Va fi jale pentru milioane de șoferi: revine „Taxa auto”
Ego.ro
Cum arăta Elena Lasconi în tinerețe. O confunzi lejer cu Andreea Esca dar și cu... Marilyn Monroe?
Prosport.ro
FOTO. Milionarul de 53 de ani a cerut-o de nevastă pe iubita lui cu 24 de ani mai tânără
kanald.ro
Un bărbat a făcut infarct când și-a văzut casa mistuită de flăcări! Acesta a fost transportat de urgență la spital cu elicopterul SMURD. Care este starea lui de sănătate acum
Cancan.ro
Viața dramatică a Ginei Gogean. Cum arată acum și ce s-a ales de fosta campioană olimpică a României
Playsport.ro
IMAGINILE MOMENTULUI! Arbitra de 24 de ani a fost prinsă cu observatorul de 3 ori mai în vârstă ca ea și video-ul compromițător a fost făcut public!
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. S-a iubit cu milionari celebri, iar acum l-a părăsit pe fotbalistul prins dopat cu cocaină la Dinamo: „Mă uit la toți şi toate cum se înşală între ei”
stirilekanald.ro
Emanuel, ucis în bătaie la 22 de ani, din răzbunare. "Când am ajuns, era deja în comă. Nu au mai putut să...
substantial.ro
Laura Vicol și Vladimir Ciorbă contestă arestul preventiv, acuzați de cheltuirea banilor investitorilor pentru un stil de viață luxos
MediaFlux
RUSIA, ULTIMATUM pentru TRUMP! Decizie de la Moscova privind războiul
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cu cât se vinde bancnota de 20 de lei, vânată de colecționari. Un exemplar perfect, preț-record