Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Prahova, Raluca Brezeanu, două autoturisme s-au ciocnit pe DN 1, la Românești, incidentul având loc pe sensul de mers București-Ploiești. „În urma impactului, două persoane au rămas încarcerate„, a precizat Brezeanu.
Cele două autoturisme se deplasau pe sensul București – Ploiești. La un moment dat, unul dintre autoturisme a intrat pe cealaltă bandă acroșând mașina care se deplasa în același sens de mers. După intervenţia echipajelor de descarcerare s-a constatat că una dintre victime, un bărbat de 37 de ani, şi-a pierdut viaţa.
De asemenea, un bărbat de 38 de ani se află în stare de comă superficială, având un traumatism cranio-cerebral acut, acesta fiind preluat de elicopterul SMURD care a aterizat la fața locului. O altă persoană care a fost rănită în accident, respectiv o tânără de 24 de ani, care a suferit un traumatism la gleznă, a fost dusă la Spitalul Județean de Urgență Ploiești.