Accidentul rutier s-a produs, miercuri, pe DN 1, în localitatea Codlea. „Şoferul unui autoturism care circula în direcţia Ghimbav – Codlea nu s-a asigurat corespunzător la efectuarea unei întoarceri şi a intrat în coliziune cu un autoturism care circula regulamentar”, au transmis poliţiştii, citaţi de news.ro.
În urma accidentului, şase persoane au fost rănite, fiind transportate la spital. Două dintre victime sunt copii, unul dintre ei având aproximativ un an.
Centrul Infotrafic anunţă că circulaţia rutieră a fost restricţionată pe sensul de mers pe care s-a produs accidentul.