Potrivit poliţiştilor, accidentul a avut loc sâmbătă seara pe DN6, între Lovrin şi Sânnicolau Mare, în apropiere de intersecţia cu drumul spre comuna Tomnatic.
„Un autoturism circula pe DN6, dinspre Sânnicolau Mare spre Tomnatic, iar la un moment dat, din cauza neadaptării vitezei la condiţiile de drum autoturismul a părăsit partea carosabilă, intrând în coliziune cu un copac ornamental. În urma impactului, două persoane au decedat şi o a treia este rănită grav”, a declarat Aurora Voicilă purtător de cuvânt al IPJ Timiş.
Maşina este înmatriculată în Austria, iar persoanele decedate sunt şoferul şi pasagerul din dreapta sa. Pasagerul aflat pe bancheta din spate a autoturismului este rănit grav.
Pentru scoaterea trupurilor neînsufleţite şi a pasagerului rănit a intervenit un echipaj de descarcerare.
Poliţiştii fac cercetări la faţa locului pentru stabilirea împrejurărilor în care a avut loc accidentul.