La locul accidentului a fost solicitată intervenţia unui elicopter SMURD, iar pentru ca acesta să poată ateriza traficul a fost oprit, în ambele sensuri.
Potrivit sursei citate, pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de drum, şoferul unui autoturism a pierdut controlul direcţiei, a părăsit partea carosabilă şi s-a răsturnat.
În zona în care s-a produs accidentul pe A1 circulaţia a fost restricţionată, formându-se o coloană de autovehicule de aproximativ 2 kilometri, pe sensul către Piteşti. Ulterior, traficul rutier pe sensul către Piteşti a fost reluat, pe banda numărul doi, iar pe sensul către capitală se circulă în condiţii normale.