Tânărul mijlocaş olandez Marco van Ginkel a suferit o accidentare teribilă în meciul cu Swindon, din Cupa Ligii Angliei, el urmând să stea multă vreme departe de gazon. Nu numai că va rata meciul de marţea viitoare, de la Bucureşti, din Liga Campionilor, dar şi returul cu Steaua, programat pe 11 decembrie, pe Stamford Bridge.
După un duel pentru balon cu mijlocaşul Alex Pritchard, van Ginkel a călcat strâmb, tipul acesta de accidentare fiind unul dintre cele mai periculoase şi mai grave de pe terenurile de sport.