Cei doi soţi pensionari veneau din staţiunea Săcele şi se îndreptau spre casă, în comuna Vladimir. Şoferul, trecut de 65 de ani, nu a oprit într-o intersecţie cu un drum naţional şi a fost lovit de o altă maşină.
Femeia a fost transportată de urgenţă la spital.
„Este traumatism toracic. Urmează radiografii la cap, e conştientă, cooperantă”, a declarat Valeria Gheorghe, medic ambulanţă.
Citeşte şi Accident grav la Mangalia: opt persoane au ajuns la spital
Accident şi la Bistriţa-Năsăud. Un şofer se întorcea cu soţia sa şi cei doi copii de la o onomastică. Băut bine, bărbatul a pierdut controlul volanului, a rupt un gard, iar maşina s-a răsturnat.
Şoferul a fost grav rănit. Soţia lui a suferit răni la spate, piept şi cap, iar băiatul a fost şi el rănit uşor. Mai norocoasă a fost fetiţa în vârstă de 2 ani, care a scăpat nevătămată.
„Sunt conştiente, stabile hemodinamic, policontuzionat cu traumatism cranian, respectiv toraco-abdominal”, a precizat Călin Archiudean, medic SMURD Bistriţa-Năsăud.
Poliţiştii au deschis dosar penal în acest caz.
Citeşte şi Tragedie în Alba. Un medic stomatolog a decedat într-un accident rutier