Această categorie de români ar putea primi mai mulţi bani de la stat. Ce condiţii trebuie să îndeplinească pentru venitul în plus

Vine o veste excelentă pentru părinţi. Aceştia ar putea primi mai mulţi bani din partea statului dacă se hotărăsc să revină la serviciu, înainte de împlinirea vârstei de şase lui a copilului.
Filip Stan
20 mai 2021, 13:10
Această categorie de români ar putea primi mai mulţi bani de la stat. Ce condiţii trebuie să îndeplinească pentru venitul în plus

Această categorie de români ar putea primi mai mulţi bani de la stat. Normele actului normativ care prevede dublarea stimulentului de inserție au intrat în vigoare în urmă cu puţin timp. Sunt schimbări importante şi pentru părinţii care decid să stea acasă doi ani de zile.

Această categorie de români ar putea primi mai mulţi bani de la stat. Ce condiţii trebuie să îndeplinească pentru venitul în plus

Proiectul de OUG privind acordarea stimulentului de reinserție, pus în dezbatere publică de Ministerul Muncii pe 11 martie, prevede că:

Art. 7 – (1) Persoanele care, în perioada în care sunt îndreptăţite să beneficieze de concediul pentru creşterea copilului, prevăzut la art. 2 alin. (1), obţin venituri supuse impozitului potrivit art. 3 au dreptul la un stimulent de inserţie, după cum urmează :

a) în cuantum de 1500 lei, dacă persoanele îndreptățite obțin venituri supuse impozitului potrivit art. 3, oricând înainte de împlinirea de către copil a vârstei de 6 luni, respectiv 1 an în cazul copilului cu dizabilități, acordat până la împlinirea de către copil a vârstei de 2 ani, respectiv 3 ani în cazul copilului cu dizabilități.

„Până acum, foarte foarte puțini părinți au optat să revină la muncă mai repede. Noi mizăm ca prin această măsură, cel puțin un sfert dintre părinți să revină mai repede la muncă”, a spus Raluca Turcan, în martie.

Stimulentul de reinserție este acordat părinților care revin mai repede la muncă din concediul de creștere a copilului. Acest stimulent nu se poate cumula cu indemnizația de creștere a copilului și e nevoie de o cerere pentru ca părintele să îl poată primi. Angajații care vor să revină la muncă trebuie să anunțe angajatorii cu o lună înainte.

Această lună de concediu pentru tată este pe o directivă europeană și este obligatoriu să fie luat de celălalt părinte, de cele mai multe ori tatăl. Dacă tatăl nu își ia o lună de concediu, se penalizează beneficiarul titularului de indemnizație. Nu mai ia mama o lună de zile.

De asemenea, părinţii care primesc stimulent de inserţie şi vor rămâne fără loc de muncă nu vor mai pierde banii, aşa cum era înainte. Stimulentul va fi suspendat până când unul dintre părinţi va realiza din nou venituri impozabile.

Citeşte şi: Raluca Turcan: Unul din trei copii are cel puțin un părinte plecat la muncă în străinătate. În 18% din cazuri sunt plecați amândoi

DailyBusiness
Gigi Becali, uluit de banii primiți de la Parlament: „Sunt prea mulți!” Suma fabuloasă încasată după doar cinci ședințe
Spynews
Locul de muncă din România cu doar patru luni de program. Angajații primesc salariul tot anul
Bzi.ro
A fost marea iubire a lui Cătălin Botezatu! Au fost amanți timp de 7 ani!
Fanatik.ro
Ce conține, de fapt, un hotdog. Mulți au fost dezgustați și au spus că nu vor mai mânca după ce au aflat
Capital.ro
Georgescu va rămâne în competiție! Anunțul venit chiar acum: Reușește bine!
Playtech.ro
Prima reacție a Dacianei Sârbu după divorțul de Victor Ponta: Singurii care știu suntem noi. Nu vreau să...
DailyBusiness
Scandal la Senat! Angajații îl huiduie pe Bolojan după anunțul reducerii posturilor
Adevarul
Noile autostrăzi din România îi uimesc pe străini. „La infrastructură, UE este ca un cadou din cer pentru țările mai puțin dezvoltate”
wowbiz.ro
Concedieri masive. Angajații care rămân fără loc de muncă la început de an. Posturile, reduse cu 24%
Spynews
Omleta inedită cu care Andreea Bălan își răsfață familia. Fetele ei o adoră și se gătește diferit față de cea clasică
Spynews
Elev român, admis la Stanford: Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României susține parcursul lui Filip Bușcu, membru al campaniei „100 de tineri pentru dezvoltarea României”
Evz.ro
Iarnă fără precedent în România. Prognoza ANM pentru luna februarie 
Ego.ro
Imaginile cu Daciana Sârbu de nerecunoscut! Cum arăta înainte să îl cunoască pe Victor Ponta
Prosport.ro
FOTO. Cum arată fiica legendarului fotbalist. Tânăra divorțează după 9 ani
kanald.ro
Sportul românesc este în DOLIU! Dragoș, un tânăr jucător de rugby, a MURIT la doar 29 de ani
Cancan.ro
Dana Roba are iubit nou! A făcut anunțul chiar ea: ”Dragostea nu are vârstă”
Playsport.ro
WOW! Corina Caragea a renunțat de tot la haine! Apariție unică pe net
Capital.ro
Călin Georgescu a răbufnit. Toți medicii, în stare de șoc: Îi spun că sufăr și el...
StirileBZI
Călin Georgescu vrea să devină prim-ministru dacă va fi oprit să candideze la prezidențiale! „Câștig 100% în orice scenariu!”
Prosport.ro
FOTO. Ludovica e una dintre cele mai frumoase soții de fotbalişti și are peste 4.000.000 de fani pe Instagram
stirilekanald.ro
De ce a murit, de fapt, Anda, tânăra de 34 de ani mușcată de câinii flămânzi. Cauza morții, confirmată
substantial.ro
Alina Kabaeva și impactul său asupra gimnasticii după retragerea din sport
MediaFlux
RĂSTURNARE de SITUAȚIE între PUTIN și TRUMP. AMENINȚARE fără PRECEDENT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Turismul somnifer: care este țara care îmbrățișează somnul ca pe o artă