Acest video îţi va face ziua frumoasă. Un bărbat care a fost orb întreaga viaţă îşi vede soţia şi fiica pentru prima dată

Tatăl, pe nume Daniel, așteaptă cu mult entuziasm să-și deschidă ochii, după o un transplat reușit de cornee. În timp ce fiica lui îl încurajează că face o treabă bună, el o vede pentru prima dată. Este stupefiat.
Iulian Tudor
10 aug. 2018, 09:29

Un bărbat orb a avut parte de unul dintre cele mai emoţionante momente din viaţa lui, scrie anamariavasile.ro. Omul a reuşit să-şi vadă fiica după 21 de ani.

Citeşte şi Premieră în spitalul din Galaţi: Cornee şi ţesut osos, prelevate de la un pacient aflat în moarte cerebrală

Bărbatul a fost supus unui transplant de cornee, iar rezultatele au fost favorabile. Omul era extrem de emoţionat înainte de momentul cu pricina şi spunea că abia aşteaptă să-şi vadă cele mai dragi fiinţe."Aș putea în sfârșit să-mi văd soția și fiica", spunea el.

Acum dupa de 21 de ani de intuneric, el si-a putut vedea sotia si fiica sa. Datorita stiintei medicale, medicii au fost capabili sa ii faca un transplant de cornee, care i-a permis sa vada din nou. Cand a vazut pentru prima data lumina, el a fost un pic socat.

Dupa 21 de ani, in cele din urma el a putut sa isi vada iubirea vietii lui. Acesta si-a vazut fiica pentru prima data de cand s-a nascut.

Din fericire pentru el, operaţia a decurs ca la carte, iar omul şi-a recăpătat vederea. Şi momentul în care şi-a văzut fiica a fost unul extrem de special. Bărbatul a început să plângă şi a spus că este mult mai frumoasă decât îşi imagina.

Un bărbat orb a avut parte de unul dintre cele mai emoţionante momente din viaţa lui, scrie anamariavasile.ro. Omul a reuşit să-şi vadă fiica după 21 de ani.

Citeşte şi Premieră în spitalul din Galaţi: Cornee şi ţesut osos, prelevate de la un pacient aflat în moarte cerebrală

Bărbatul a fost supus unui transplant de cornee, iar rezultatele au fost favorabile. Omul era extrem de emoţionat înainte de momentul cu pricina şi spunea că abia aşteaptă să-şi vadă cele mai dragi fiinţe.”Aș putea în sfârșit să-mi văd soția și fiica”, spunea el.

Acum dupa de 21 de ani de intuneric, el si-a putut vedea sotia si fiica sa. Datorita stiintei medicale, medicii au fost capabili sa ii faca un transplant de cornee, care i-a permis sa vada din nou. Cand a vazut pentru prima data lumina, el a fost un pic socat.

Dupa 21 de ani, in cele din urma el a putut sa isi vada iubirea vietii lui. Acesta si-a vazut fiica pentru prima data de cand s-a nascut.

Din fericire pentru el, operaţia a decurs ca la carte, iar omul şi-a recăpătat vederea. Şi momentul în care şi-a văzut fiica a fost unul extrem de special. Bărbatul a început să plângă şi a spus că este mult mai frumoasă decât îşi imagina.

Spynews
Oana Lis, în doliu! Vestea tristă care a răvășit-o pe soția lui Viorel Lis: ”Rămas bun” | FOTO
Bzi.ro
Aceasta este relația dintre Cătălin Botezatu și Adrian Nartea, de la Asia Express 2024! Creatorul de modă a recunoscut tot!
Fanatik.ro
A nins în România în luna septembrie. Locul unde a venit deja iarna. Imaginile momentului
Capital.ro
Doliu la Naționala României. A murit un mare campion: Îi vom onora moștenirea
Playtech.ro
Ciclonul Boris își schimbă direcția. Ce județe vor fi afectate de ploile torențiale în următoarele ore
DailyBusiness
Lege pentru românii care stau la casă. Toți trebuie să afle!
Adevarul
Imagini șocante de la Revoluția din '89 în „orașul lui Nicu Ceaușescu”. Amănunte neștiute
Spynews
Diandra de la Insula Iubirii și-a recuperat contul de Instagram, când nu mai avea nicio speranță. Ce s-a întâmplat cu profilul ispitei | FOTO
Spynews
De ce l-a acuzat Ema Oprișan pe Răzvan Kovacs că a abandonat-o, de fapt. Fostul concurent de la Insula Iubirii știa prin ce trece soția lui: ”Ajungem să oferim...”
Evz.ro
Cum poți să-ți mărești salariul. Tactici ținute secrete de angajatori
Ego.ro
Bruneta cu 16 ani mai tânără care a înlocuit-o pe Cristina Ich! Imaginile care au scăpat pe internet
Prosport.ro
Ion Țiriac și-a cumpărat avion de peste 60.000.000 de euro
wowbiz.ro
Mama lui Gabriel Vasiliu rupe tăcerea, după ce nora ei a fost ucisă în Olanda! Femeia face primele dezvăluiri despre crima halucinantă. Ce s-a întâmplat, de fapt, cu Ana-Maria
Cancan.ro
Ireal cu ce se ocupă acum Octavian Bellu. Ce a ajuns să facă fostul antrenor al lotului național de gimnastică
Playsport.ro
Apariție INCREDIBILĂ a Iriney Shayk! Cum a fost surprinsă pe stradă fosta lui Cristiano Ronaldo
kanald.ro
„Frumoasa noastră fiică ne-a fost smulsă.” La doar 8 ani, Mia și-a pierdut viața din cauza sepsisului. Fetița a fost trimisă acasă de două ori, în ciuda simptomelor grave
Capital.ro
Simona Halep spune adevărul despre Mouratoglou. Ce relație e între ei
StirileBZI
Se dă un salariu de 1.000 de euro lunar! Nu este nevoie de studii superioare!
Prosport.ro
Sorana Cîrstea a dat vestea cea mare. Ion Ion Țiriac e cel mai fericit
stirilekanald.ro
"Inima și sufletul meu" Durere imensă la înmormântarea Denisei, tânăra ucisă de Șacalul din Constanța! Este condusă pe ultimul drum astăzi, într-un sicriu alb, înconjurată de flori albe, plânsă de familie și prieteni!
substantial.ro
Cel puțin 30 de persoane rănite după un atac aerian în Harkiv, Ucraina
MediaFlux
PERICOL de RĂZBOI! GERMANIA a INTERVENIT în FORȚĂ
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...