Acoperişul Arenei Naţionale ar putea fi demolat. Primarul Capitalei: Am aruncat 200 milioane lei pe apa sâmbetei

Suma din contractul iniţial pentru modernizarea Arenei Naţionale a fost majorată cu 200 milioane lei, prin două contracte adiţionale, pentru realizarea unui acoperiş mobil, care necesita schimbarea proiectului, dar care nu poate primi autorizaţia ISU, a anunţat primarul general Răzvan Sava.
Filip Stan
15 ian. 2016, 10:29
Acoperişul Arenei Naţionale ar putea fi demolat. Primarul Capitalei: Am aruncat 200 milioane lei pe apa sâmbetei

Răzvan Sava, primarul general interimar al Capitalei, a anunţat pe pagina sa de Facebook că stadionul Arena Naţională nu poate fi utilizat din cauza acoperişului retractabil, pentru care suma iniţială a proiectului a crescut cu 200 de milioane de lei şi care a fost construit fără să existe autorizaţie de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU), iar eliberarea acestui document este şi acum imposibilă din cauza faptului că materialul din care este construit nu este omogolat în România.

Ştim cu toţii că în acest moment nu putem folosi stadionul Arena Naţională. Vreau să lămuresc public de ce s-a ajuns în această situaţie şi cum cel mai scump stadion din România nu poate primi aviz ISU. Contractul iniţial semnat pentru realizarea modernizării stadionului prevedea un acoperiş fix, din tablă. Pentru acest proiect au fost obţinute toate avizele necesare, inclusiv pe cel de la IGSU. Au început lucrările de modernizare, iar pe parcurs a apărut ideea schimbării formei de acoperiş. S-a ajuns astfel ca acoperişul să fie făcut mobil. În acel moment, trebuia schimbat proiectul şi obţinut avizul ISU pe noua formă de acoperiş. Acest lucru nu s-a întâmplat. Acoperişul a fost făcut fără autorizaţie. Contractul a fost mărit pentru realizarea acestui acoperiş, iar între timp au fost semnate două acte adiţionale în valoare totală de 200 milioane de RON. Primul act adiţional prevedea suma de 84 milioane lei, iar al doilea, suma de 112 milioane lei, ambele fiind semnate înainte de desfăşurarea finalei Cupei UEFA„, a scris primarul general interimar.

Citeşte şi Arena Naţională rămâne ÎNCHISĂ. Anunţ de ULTIMĂ ORĂ al Primăriei Capitalei

Potrivit lui Răzvan Sava, la finalul lucrărilor, deşi se ştia că stadionul nu va putea primi avizul de la IGSU, din cauza faptului că materialul din care este construit acoperişul nu este omologat în România, fosta administraţie a decis totuşi să semneze recepţia lucrărilor.

Astfel, în lipsa reprezentanţilor ISU, a fost semnat procesul verbal de recepţie şi a fost făcută şi plata către constructor. În acest moment, suntem în situaţia în care nu putem primi avizul ISU pentru desfăşurarea de activităţi sportive şi culturale. Materialul din care este făcut acoperişul nu este omologat în România şi, momentan, nu putem şti dacă se va putea omologa sau nu printr-un act normativ„, a explicat Răzvan Sava.

Am aruncat banii pe apa sâmbetei. Fosta administraţie a construit un stadion fără să ţină cont de normele în vigoare la data respectivă. Fac precizarea că dacă se respectau normele în vigoare la acea dată, acest acoperiş nu trebuia construit în forma în care este acum. Nu ştim dacă acest material va fi sau nu omologat. Încercăm să găsim o soluţie pentru a putea folosi stadionul„, a adăugat el. Edilul susţine că, în prezent, singura soluţie care pare rezonabilă este ca toate activităţile să se desfăşoare cu acoperişul strâns. „Vom vedea dacă se va putea obţine aviz în aceste condiţii. Dacă nu vom obţine avizul nici în aceste condiţii, va trebui să demontăm acoperişul retractabil. Acest lucru înseamnă că trebuie să cheltuim bani publici pentru a repara o prostie făcută de fosta administraţie„, a mai spus Răzvan Sava. Primarul a adăugat că, din punctul lui de vedere, s-a produs un prejudiciu şi a anunţat că va demara un audit tehnico-financiar „care să aducă lumină în acest dosar”.

DailyBusiness
În aprilie, autostrada A0 Sud va fi gata! Drumul de la Pitești la Constanța, ca în Occident!
Spynews
Patru țări din Europa care merită vizitate cel puțin o dată. Surprind cu peisajele uimitoare și prețurile mici
Bzi.ro
Loredana a sărutat un celebru tiktoker! Acesta a rămas fără reacție
Fanatik.ro
Sponsorul lui Călin Georgescu are o fortăreață în Mediaș. Cum a ajuns terenul primăriei în posesia lui Horațiu Potra
Capital.ro
S-a dat interzis dinspre Ungaria spre România! Restricțiile se aplică de astăzi, 11 Martie
Playtech.ro
Moneda simbol pentru România care s-a pus la vânzare cu mii de lei. Are mai puţin de 7 grame
DailyBusiness
Amendă uriașă în 2025 pentru cei fără talon auto. Lista actelor obligatorii
Adevarul
Calitate medicală la jumătate de preț. Tara europeană unde românii se înghesuie să meargă la doctor: „I-a operat pe Clinton, Putin”
wowbiz.ro
Familia Regală, în doliu! Anunțul morții a fost făcut în urmă cu puțin timp. A luptat până în ultimul moment cu boala, dar în zadar ...
Spynews
Mai bun decât carnea! Ciupercile pregătite astfel au gust chiar mai bun decât orice prăjeală
Spynews
Maria Constantin, încurajată de soț să se îmbrace provocator. Cum reacționează artista la comentariile lui Robert Stoica: „Știu că nu mai am 20 de ani”
Evz.ro
În România, ca la tropice. Meteorologii explică fenomenele ciudate din aceste zile
Ego.ro
Vedeta PRO TV regretă relația cu postul! Dezvăluiri neașteptate! EXCLUSIV
Prosport.ro
FOTO. Noua divă a uimit cu apariția ei la TV!
kanald.ro
Casa de Pensii a transferat banii pe carduri. La ce oră intră în cont pensia pe luna martie
Cancan.ro
Alarmă națională: Olandezii, sfătuiți să se pregătească de război! Ministrul Justiției cere populației să își facă provizii și să își pregătească planuri de urgență
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Doliu în lumea muzicii! A murit un celebru cântăreț. A fost găsit mort în casă
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Reacția lui Jordan Chiles, după ce gimnasta din SUA a aflat ce s-a întâmplat cu apelul ei din proces
stirilekanald.ro
"Mă tem să nu îmi pierd soţia" Igor Cuciuc trăiește un calvar după ce și-a pierdut singura fiică, pe Andreea
Bild: SUA nu intenționează să reia ajutorul militar pentru Ucraina. Donald Trump vrea demisia lui Volodimir Zelenski
MediaFlux
Gigi Becali face un anunț halucinant. AUR ar putea avea ”chiar” doi candidați la prezidențiale
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Uleiul de ricin, soluția miraculoasă pentru a avea abdomenul plat !?