Acoperişul unui centru de recuperare neuropsihică, smuls de vânt. 40 de bolnavi au fost mutaţi

Un număr de 40 de bolnavi psihic instituţionalizaţi într-un centru de recuperare neuropsihică din oraşul prahovean Urlaţi au fost mutaţi într-un alt pavilion, după ce duminică seară vântul puternic a smul acoperişul imobilului în care cei 40 de pacienţi erau internaţi.
Iulian Tudor
27 mai 2013, 14:15
Acoperişul unui centru de recuperare neuropsihică, smuls de vânt. 40 de bolnavi au fost mutaţi

Vântul puternic a distrus complet acoperişul unuia dintre cele patru pavilioane ale Centrului de reabilitare şi recuperare pentru persoane cu handicap neuropsihic din oraşul Urlaţi, 40 dintre pacienţii centrului fiind mutaţi, duminică seară, în alte pavilioane.

Acesta a precizat că în timpul furtunii acoperişul a fost luat de vânt cu tot cu structură, pe o suprafaţă de aproximativ 300 de metri pătraţi, potrivit Mediafax.

De asemenea, furtuna a distrus un stâlp de medie tensiune din curtea Centrului de reabilitare neuropsihică şi un alt stâlp de electricitate din afara centrului.

Mircea Cosma, preşedintele Consiliului Judeţean Prahova a precizat că imobilul avariat este asigurat, însă „asigurătorul nu a înţeles situaţia de urgenţă şi nu a catadicsit, până luni după-amiază, să-şi trimită un reprezentant pentru a face constatarea”.

În şedinţa de luni după amiază, Consiliul Judeţean Prahova a aprobat alocarea sumei de 100.000 de lei pentru refacerea acoperişului distrus, urmând ca banii să fie recuperaţi de la firma de asigurări.

Şeful CJ a explicat că acoperişul va fi cu aproximativ 20% mai scump decât un acoperiş normal, dar va avea un sistem special de prindere, astfel încât să nu se repete incidente precum cel de duminică seară. Mircea Cosma a precizat că acoperişul va fi refăcut în cel mult 20 de zile, contractul de reparaţii urmând să fie încredinţat unei firme care se ocupă de consolidarea altui pavilion al centrului de reabilitare, printr-un proiect cu fonduri europene.

În Centrul de recuperare şi reabilitare pentru persoane cu handicap neuropsihic de la Urlaţi sunt internaţi peste o sută de pacienţi. În urmă cu câteva săptămâni, o pacientă a acestui centru a devenit mamă, femeia rămânând însărcinată în timpul şederii sale în acest centru. Autorităţile nu ştiu cine este tatăl copilului. Mai mulţi asistenţi angajaţi ai centrului au fost sancţionaţi disciplinar, fiind găsiţi vinovaţi pentru situaţia pacientei bolnave psihic care a devenit mamă.

În urmă cu trei ani, acoperişul Centrului de reabilitare şi recuperare pentru persoane cu handicap neuropsihic Urlaţi, care funcţionează într-un imobil cu parter şi etaj situat în vârful unui deal, a fost parţial distrus tot din cauza vântului puternic.

 

DailyBusiness
Capcanele contractelor prin telefon. Cum îți poți pierde banii și liniștea în doar câteva minute!
Spynews
Poliția a reținut primul suspect în cazul crimei de la Bragadiru. Bărbatul este originar din Egipt
Bzi.ro
Probleme mari pentru Delia Matache în vacanța din Asia! Ce a pățit artista
Fanatik.ro
Descoperirea care schimbă ce știam în domeniul energiei. Ce se întâmplă cu panourile solare puse pe casă în timpul zilei și al nopții
Capital.ro
Călin Georgescu a primit cea mai mare veste. Ei îl vor face președintele României: Zero condiții
Playtech.ro
Noroc uriaș pentru o singură zodie în următorii 10 ani. Schimbările apar chiar din februarie 2025 în viața acestor nativi
DailyBusiness
10.000 de lei cadou pentru românii care stau la casă! Cum poți primi banii cu un simplu dosar
Adevarul
O jucătoare de tenis, numită „pramatie” de comentator după ce le-a arătat fundul spectatorilor la Australian Open
wowbiz.ro
Catinca Roman și fiica ei, Călina, concurente la Asia Express 2025! Cele două participă împreuna în sezonul 8
Spynews
Cum va arăta nunta lui Kamara și a Gabriellei Nastas. Cântărețul și-a cerut iubita în căsătorie în noaptea de Revelion
Spynews
Cine este nașa fiicei Iustinei Loghin și a lui Cornel Luchian de la Insula iubirii. Ce relație apropiată este între ei: “Plină de iubire”
Evz.ro
Mare pericol pe WhatsApp. Escrocheria care face ravagii
Ego.ro
Dana Budeanu... abia o mai recunoști! Cum arăta vedeta acum 15 ani
Prosport.ro
Prezentatoarea știrilor și iubita ei cântăreață, imagini îndrăznețe din vacanța romantică din Costa Rica
kanald.ro
Doliu în România. O cunoscută astroloagă s-a stins din viață
Cancan.ro
După Ingrid Baciu, România mai pierde încă un astrolog. A murit după o luptă grea cu cancerul
Playsport.ro
WOW! Corina Caragea a renunțat de tot la haine! Apariție unică pe net
Capital.ro
Călin Georgescu s-a autosuspendat. Decizia luată de candidatul la prezidențiale
StirileBZI
Ce se întâmplă cu prețurile la energie dacă va fi prelungită plafonarea și după data de 1 aprilie 2025
Prosport.ro
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
stirilekanald.ro
Cine e suspectul reținut în cazul crimei de la Bragadiru. Cum a fost ucisă Marina și ascunsă în cimitirul de mașini
substantial.ro
Nicușor Dan își pregătește campania prezidențială cu un buget estimat de 2-3 milioane euro
MediaFlux
SRI anunță SABOTAJ organizat de RUSIA. Informație OFICIALĂ despre SPION
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Umbra lui Elon Musk deasupra democrației europene: ”susține extrema dreaptă în toată Europa” – afirmă Olaf Scholz