Acţiunile Petrom au crescut cu 3,5% după anunţul privind descoperirea unui zăcământ de gaze

Acţiunile OMV Petrom (SNP) au crescut cu 3,51%, după ce compania a anunţat o descoperire semnificativă la exploatările din Marea Neagră, estimările preliminare plasând zăcământul de gaze naturale la 42-84 miliarde metri cubi.
Romania TV
22 feb. 2012, 13:49
Acţiunile Petrom au crescut cu 3,5% după anunţul privind descoperirea unui zăcământ de gaze

Titlurile companiei au fost suspendate de la tranzacţionare între orele 12:25 şi 14:00 pentru informarea investitorilor cu privire la descoperirea zăcământului de gaze.

La momentul opririi de la transfer, titlurile OMV Petrom erau în stagnare, fiind cotate la 0,3898 lei, şi consemnau al treilea rulaj din piaţă, de 1,7 milioane euro.

După reluarea tranzacţiilor, cotaţia a urcat cu 3,51%, la 0,4037 lei. La ora 14:03, operaţiunile cu aceste titluri cumulau 2,36 milioane lei. Astfel, cotaţia a tins un nou maxim din 8 iulie, când preţul s-a plasat la 0,417 lei.

Anunţul descoperirii din Marea Neagră a influenţat vizibil şi acţiunile OMV, care au urcat cu până la 5,8% pe bursa de la Viena. Creşterea a încetinit apoi la 3,15%.

Spynews
La mulți ani de Sf. Ilie. Mesaje și urări pentru 2024
Bzi.ro
Adina Buzatu, comparată cu Sharon Stone: A făcut furori în costum de baie, la 47 de ani!
Fanatik.ro
Este cea mai veche rugăciune către Maica Domnului. Se spune că face miracole dacă o rostești zilnic. Sunt doar câteva cuvinte
Capital.ro
Codul Rutier 2024. Regula obligatorie în toate mașinile din România. Nu poate fi încălcată
Playtech.ro
5 greșeli pe care le faci când folosești aparatul de aer condiționat și îți măresc considerabil factura la curent
DailyBusiness
Numerele la loto care te pot îmbogăți în această seară!
Adevarul
Rusia „nu poate câștiga” în Ucraina. „Nu avem trupe suficiente, aruncăm în luptă și răniții”, spune un propagandist al Kremlinului
Spynews
E oficial! Chelnerii și vânzătorii din România au acum dreptul de a le cere clienților buletinul. În ce condiții se aplică legea
Spynews
Cum arată zona revoltei din Leeds după ce românii au făcut haos | FOTO
Evz.ro
O băutură japoneză îi scapă pe români de mahmureală. Afacerea a prins rădăcini
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
Cât a mers darul la nunta lui Ianis Hagi. Chiar și invitații „normali” au plătit sume importante
wowbiz.ro
Gigi Becali, implicat într-un accident rutier! Ce se întâmplă în aceste momente cu patronul FCSB?
Cancan.ro
Misterul crimei din Brăila se adâncește ! Ce făcea dentista cu pacienții ei, în cabinet, când veneau la ea. Poliția a descoperit
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Adriana Bahmuțeanu a divorțat de George Restivan! Anunțul făcut de vedetă pe rețelelele sociale i-a șocat pe toți
Capital.ro
Obligație în toate județele României din 1 octombrie. Oamenii pot cere ordin. Statul nu respinge
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate prea mult!
stirilekanald.ro
Ireal ce i-a făcut criminalul Marinei Gavril după mai multe lovituri de cuțit
substantial.ro
Bărbat prins cărând cadavrul unei femei pe o stradă din Sectorul 5 al Capitalei
MediaFlux
Cele mai MARI MAJORĂRI de PENSII! Daniel BACIU, anunț privind RECALCULAREA
Shtiu.ro
'60 de grade la București. Cea mai mare arșiță din Europa a fost la noi'