Activistele Femen au ales să apere astfel drepturile minorităţilor sexuale, spre furia demonstranţilor, care s-au năpustit asupra lor şi le-au bruscat.
Militantele feministe, aproape dezbrăcate, au fost bruscate când au apărut printre manifestanţi. Victime colaterale ale violenţelor au fost şi câţiva jurnalişti care se aflau prin preajmă.
Printre pancartele purtate de manifestanţii împotriva căsătoriilor între homosexuali, cele mai numeroase invocau unitatea familiei normale, formată din mamă, tată şi copii. „O mamă şi un tată pentru fiecare copil!” şi „Familia este un lucru sfânt” au fost cele mai numeroase pancarte purtate de protestatari.
Sondajele recente arată că majoritatea francezilor sunt de acord cu căsătoriile între homosexuali, dar nu şi cu dreptul acestor cupluri de a adopta copii. Catolicii se opun însă cu înverşunare legalizării căsătoriilor homosexuale şi adopţiei de copii de către cupluri de acelaşi sex.