Starul din serialul Citadela a decedat la Viena, iar anunțul a fost făcut de către fiica sa, Lauren Cross, pe pagina ei de socializare: ,,Vă împărtășesc că dragul meu tată a murit acum câteva ore. A fost bolnav de ceva vreme, starea sa înrăutățindu-se în ultima săptămână”.
O mamă de 27 de ani a murit de cancer. Medicii credeau că are Covid-19
Ben Cross început să joace la o vârstă fragedă, iar la 22 ani a fost acceptat într-o prestigioasă universitate de arte din Londra. În afară de Citadele, unele din cele mai cunoscute roluri ale sale au fost în Carele de Foc, ,,Star Trek” sau First Knight. Iar În urmă cu șase ani a jucat și într-un film românesc – comedia românească „Alt Love Building”.
Remarcat în musicalul „Chicago”, el a fost ales să joace în 1981 în „Chariots of Fire” rolul unui atlet evreu englez, Harold Abrahams, care se confruntă cu antisemitismul în drumul său către aurul olimpic în 1924. Filmul, rămas în memoria publicului pentru celebra melodie semnată de Vangelis, a câştigat patru Oscaruri, inclusiv cel pentru cel mai bun film, însă Ben Cross nu a fost nominalizat.
Actorul, foarte activ pe scena teatrală, a preluat şi rolul tatălui lui Spock în filmul „Star Trek” din 2009, realizat de J.J. Abrams.
Ben Cross a fost tatăl a doi copii, Theo şi Lauren. Fiica sa a declarat într-un mesaj postat pe Facebook că are „inima frântă” după dispariţia tatălui ei. „Era bolnav de o vreme, dar boala lui s-a agravat brusc în ultima săptămână”, a adăugat ea.