Actorul Eusebiu Ştefănescu a murit

Actorul Eusebiu Ştefănescu s-a stins din viaţă la vârsta de 71 de ani.
Filip Stan
15 mart. 2015, 08:07
Actorul Eusebiu Ştefănescu a murit

Eusebiu Ştefănescu, unul dintre cei mai buni recitatori de poezie de la noi, suferea de o boală cumplită, cu care se lupta de doi ani. Diagnosticat de medici cu o tumoare la cap, actorul a fost operat până acum de trei ori.

Prima intervenţie chirurgicală a suferit-o în vara anului 2013, însă tumoarea a recidivat. Cea de-a doua operaţie a fost efectuată în luna ianuarie 2014. 

Din păcate, medicii de la Spitalul Militar au fost nevoiţi să-l opereze încă o dată în luna martie 2014, pentru a stopa creşterea celulelor canceroase.

Din păcate, boala necruţătoare l-a răpus pe marele actor.

Colegul său de scenă, Florin Piersic, şi-a exprimat tristeţea la aflarea veştii şi a declarat că nu a întâlnit în viaţa sa un recitator mai bun decât Eusebiu Ştefănescu.

Acum două săptămâni, fiind la Ploiesti, am aflat de suferinta acestui minunat coleg care mi-a fost foarte apropiat partener in filmele facute. El era un coleg exceptional si daca vreti va spun o intamplare care sa mangaie sufletele familiei lui este faptul ca eu am fost si sunt in continuare bun prieten cu baiatul lui, cu Ionut Stefanescu.  Nu stiu cum sa va spun ca de multe ori impreuna cu Ionut, intr-o zi m-am intalnit in fata ministerului Educatiei si am povestit foarte multe despre viata noastra si a lui Eusebiu. Între toti cei pe care ii cunosc de varsta mea si pe cei mai tineri cu cativa ani, atat vreau sa va spun ca era un recitator exceptional. Acum o lună de zile vorbeam cu Patriarhul Daniel spunea ca trebuie sa il pomenesc pe Eusebiu Stefanescu care a venit o data si a recitat foarte furmos. Ii consolez familia si sunt ranit si vreau sa spun ceva…trebuie sa spun un lucru foarte grav. Abia am curaj sa apas pe butonul de la telefon pentru ca imi este frica sa primesc tot timpul o noua veste trista. Cum a fost cu Marcel Dragomir. Dumnezeu sa-l odihneasca, si-l sarut pe suflet pe cel care raspundea si va mai raspunde la numele Eusebiu Stefanescu„, a declarat actorul Florin Piersic la România TV.

Eusebiu Ştefănescu s-a născut la Ploieşti, în 1944. A fost actor al Teatrului din Ploieşti timp de 16 ani, apoi la Teatrul Mic şi la Teatrul Naţional din Capitală. A jucat în filme celebre, precum „Colierul de turcoaze”,”Ringul”, „Figuranţii”, „Liceenii Rock’n’Roll” şi şi-a împrumutat vocea în multe filme de animaţie.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Orașul mare din Europa care a fost asaltat de români. Au ajuns a doua comunitate ca mărime și puțini vor să se mai întoarcă în țară: “Ne-au primit foarte frumos, cu multă căldură”
Capital.ro
Se montează obligatoriu pe mașini. Regulă nouă UE, aplicabilă din ianuarie 2026. Șoferii vor controla direct
Playtech.ro
Care sunt drepturile soțului supraviețuitor la moștenire. Ce spune legea
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Lovitură masivă pentru Trump: Un gigant auto japonez își mută producția în afara SUA, ca urmare a tarifelor impuse
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Paștele Blajinilor: sfaturi ale preoților pentru o pomenire adevărată – rugăciune, nu mese festive la cimitir
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
kanald.ro
Avertizări de Cod Galben în toată țara. Vremea se schimbă radical între 25 și 27 aprilie
Cancan.ro
NU E BANC! Câți lei câștigă lunar un livrator de mâncare în Timișoara: 'Lucrez de luni până joi, 12 ore pe zi'
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Banii de care trebuie să te ferești în România. Avertismentul Băncii Centrale: Sunt ușor de detectat
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
stirilekanald.ro
Maria a murit de Paște, la slujba de Înviere. Femeia s-a prăbușit la pământ, în biserică. Ce i-a spus preotului înainte să moară: "Tare greu mi-a fost să ajung astăzi la biserică"
Judecătorul Alexandru Vasile de la Curtea de Apel Ploieşti va fi cercetat de Inspecţia Judiciară
MediaFlux
Planul secret al lui Trump să destrame Uniunea Europeană. A făcut deja primul pas
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
CFR Călători îl primește și pe „Constantin Brâncuși“, a patra locomotivă modernizată de Softronic. Cum arăta înainte