Stormy Daniels, pe numele său adevărat Stephanie Clifford, dă asigurări că a avut o relaţie cu Donald Trump în perioada 2006-2007.
Ea l-a dat în judecată pe preşedinte după ce acesta a acuzat-o, pe Twitter, că a pus pe picioare ”o înşelătorie absolută” prin faptul că a realizat şi difuzat portretul-robot al unui bărbat pe care ea a afirmat că el l-a ameninţat, în 2011, şi că i-a ameninţat fiica dacă evocă în mod public această relaţie.
Însă judecătorul S. James Otero a apreciat, în octombrie, că preşedintele a folosit o formulă ”retorică” ce ţine de libertatea de exprimare, protejată de Constituţie.
Actriţa, care se află în centrul unei bătălii mediatice şi juridice împotriva preşedintelui Statelor Unite de mai multe luni, urmează să plătească 292.000 de dolari reprezentând rambursarea chetuielilor cu avocaţii şi 1.000 de dolari în contul unei proceduri judiciare abuzive.
”Este o victorie totală pentru preşedinte şi o înfrângere totală pentru Stormy Daniels în acest dosar”, şi-a exprimat satisfacţia, într-un comunicat transmis AFP, unul dintre cei cinci avocaţi care l-au apărat pe Trump, Charles Harder, care-şi facturează prestaţiile cu 840 de dolari ora, potrivit hotărârii.
Avocatul lui Clifford, Michael Avenatti, a dat asigurări pe Twitter că clienta sa va face apel şi nu va plăti ”niciun cent”.
În altă procedură, distinctă, la acelaşi tribunal de la Los Angeles, actriţa porno, în vârstă de 39 de ani, contestă un acord de confidenţialitate pe care afirmă că l-a încheiat cu Trump, prin care să păstreze tăcerea în schimbul plăţii sumei de 130.000 de dolari, cu puţin înainte de alegerile prezidenţiale din noiembrie 2016.
Fostul avocat al lui Donald Trump, Michael Cohen, a recunoscut în justiţie că i-a plătit această sumă lui Stormy Daniels la cererea preşedintelui..
Locatarul Casei Albe a declarat că această ”tranzacţie privată” este legală.
El dezminte că ar fi întreţinut vreo relaţie sexuală cu actriţa porno şi a depus o cerere de anulare a acestei plângeri.