În câteva ore după ce s-a întors dintr-o vacanţă din Peru o britanică a început să aibă dureri de cap chinuitoare pe o parte a feței și a început să audă sunete ciudate, ca nişte zgarieturi, în interiorul capului. În dimineața următoare, ea s-a trezit cu perna îmbibată cu lichid din ureche.
Rochelle a mers de urgenţă la spitalul Derby Royal, unde, inițial, medicii nu s-au speriat de simptomele ei și au presupus că sunt cauzate de o infecţie a urechii. Rochelle a fost examinată de un specialist ORL, care a tăcut brusc în timpul consultaţiei.
La finalul examinării, medicul i-a spus lui Rochelle că are viermi în ureche, potrivit DailyMail.
Rochelle a fost supusă apoi unei radiografii craniene pentru a afla ce daune au produs larvele, precum și pentru a vedea câte sunt și unde se ascund.
În cazul în care un vierme ar fi ajuns la creier el ar fi putut provoca sângerări, meningită sau paralizia feţei.
Din fericire, radiografia a arătat că nu exista niciun prejudiciu major, dar medicii au descoperit că viermii au scobit o gaură de 12mm în canalul urechii.
După ce a fost sedată, Rochelle a fost suspusă unei proceduri de extragere a larvelor. Medicii au extras nu mai puţin de 8 viermi mari din interiorul cutiei craniene.
Rochelle şi-a amintit ulterior că mergea pe jos printr-un roi de muște, în Peru, atunci când o muscă ar fi ajuns în interiorul urechii ei. Dar, odată ce a gonit-o, ea a crezut că a scăpat. De fapt, musca îşi depusese deja ouăle în urechea ei.