Acuzaţii FALSE la BAC 2014 în Buzău. Inspectorul Mihaela Alexandru, apărat de colegi: „Este un om IREPROŞABIL”

Săptămâna trecută, în plin examen de Bacalaureat 2014, pe adresa [email protected] o persoană care susţinea că este părintele unui elev de clasa a XII-a din Buzău ne scria că i s-au cerut 300 de euro pentru ca fiul său să obţină nota 8 la examenul la istorie. Acuzaţiile erau îndreptate către inspectorul de istorie, profesor Mihaela Alexandru, însă acestea nu s-au verificat.
Romania TV
08 iul. 2014, 17:01
Acuzaţii FALSE la BAC 2014 în Buzău. Inspectorul Mihaela Alexandru, apărat de colegi:

Acuzaţiile aduse în timpul examenului de Bacalaureat inspectorului şcolar de istorie Mihaela Alexandru din Buzău s-au dovedit a fi fost false, întrucât nici la poliţie, nici la Inspectoratul Şcolar Judeţean nu a fost depusă vreo plângere în acest sens.

Mai mult, totul arată că e-mailul trimis de părintele care se autodenunţa că ar fi dat mită a fost unul menit să-i facă rău Mihaelei Alexandru, de altfel un cadru didactic lăudat de colegii săi. Aceştia o caracterizează drept un profesor model, dedicat meseriei sale, ai cărui elevi ajung să aibă rezultate deosebite, fiind îndrumătoarea mai multor olimpici de nivel naţional.

Geta Burducea, inspector general şcolar adjunct în judeţul Buzău, are, de altfel, doar cuvinte de laudă la adresa profesoarei de geografie Mihaela Alexandru, despre care spune că a avut mereu un comportament ireproşabil. „Eu o cunosc ca inspector şi, de când lucrez cu dumneaei, pot spune că este un om implicat în tot ceea ce face, în tot ce ţine de performanţă. Este un om plin de iniţiativă, la clasă este de asemenea un profesor foarte bun şi nu am avut niciodată plângeri împotriva ei. Nu am decât cuvinte laudative la adresa sa. Anul acesta a făcut parte şi din comisia de organizare a Bacalaureatului şi este absolut regretabil că a apărut aşa ceva şi că s-a încercat pătarea imaginii unui profesor atât de bun”, a declarat prof. Geta Burducea, pentru RomaniaTV.net.

Surse apropiate doamnei profesor Mihaela Alexandru au declarat pentru RomaniaTV.net că aceasta este un cadru didactic cum rar se întâlneşte: „A plecat cu copiii la un concurs la Galaţi şi pur şi simplu i-a hrănit din banii dumneaei. Aşa că vă daţi seama cât de «coruptă» poate fi o asemenea persoană”.

„Am 15 ani în învăţământ şi, deşi poate aş fi avut ocazia să predau în alt oraş, am ales să rămân în Buzău, unde mi-am construit o carieră şi un nume, mai ales că suntem într-un oraş mic, unde toată lumea se cunoaşte cu toată lumea. Când a apărut ştirea cu acuzaţiile, colegii din inspectorat m-au sunat şi m-au încurajat şi toată lumea care mă cunoaşte şi ştie ce fel de om şi de profesor sunt a fost revoltată de asemenea acuzaţii. Am fost întotdeauna un profesor responsabil şi nu pot accepta ca activitatea mea din toţi aceşti ani să fie pătată”, ne-a declarat doamna profesoară Mihaela Alexandru.

Despre Mihaela Alexandru şi foştii săi elevi au doar cuvinte de laudă. Pe site-ul calificative.ro, unde copiii sunt cei care îşii notează dascălii, aceştia spun despre profesoara de la Liceul Pedagogic „Spiru Haret”, fost cadru didactic la Liceul Teoretic „Alexandru Marghiloman”, că este „deosebit de bună şi înţelegătoare” şi că are un comportament foarte frumos la ore.

DailyBusiness
Guvernul a salvat firmele mari de la taxe suplimentare. Cum au beneficiat aceste companii de „iertarea” statului
Spynews
Fulgi de ovăz și mere! Rețeta pe care o mănânci zilnic și slăbești
Bzi.ro
Daniela Crudu, de nerecunoscut! Cum a ajuns să arate acum: „E bolnavă?”
Fanatik.ro
Obiectele pe care să nu le ții niciodată în dormitor. Îți strică somnul și nu te lasă să te odihnești
Capital.ro
Verdictul care îl îngroapă pe Călin Georgescu. Anunțul făcut chiar azi, 23 februarie: „Blocare imediată”
Playtech.ro
Zelenski şi-a anunţat demisia! Renunţă la postul de preşedinte fără părere de rău. Avertisment pentru NATO
DailyBusiness
Se scumpesc biletele de tren! Cu cât se vor majora tarifele în funcţie de tipul trenului
Adevarul
Lecțiile istoriei: ce au pățit rușii, acum 85 de ani, când au invadat Finlanda. Istoric: „Exact același lucru se întâmplă și în Ucraina”
wowbiz.ro
Cum a apărut Sabrina, fosta soție a lui Andrei Perneș, la înmormântarea lui?! Imaginile DURERII
Spynews
Primele declarații ale familiei lui Andrei Perneș, după înmormântare! Clipe sfâșietoare pentru sora lui: ”Încă aștept să te mai văd” | FOTO
Spynews
Prognoza meteo în perioada 24 februarie – 28 februarie. Valul de ger aduce temperaturi extreme. Când se încălzește vremea
Evz.ro
Angajații care vor da teste scrise. Își pot pierde posturile
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. Serena Williams, în costum de baie. Neverosimil: cât a putut slăbi!
kanald.ro
Sabrina, fosta soție a lui Andrei Perneș, de nerecunoscut la înmormântare! În ce ipostază neașteptată a fost surprinsă
Cancan.ro
Orașele din România în care ninge în martie și în aprilie, potrivit meteorologilor Accuweather
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Călin Georgescu a primit verdictul final. Anunțul așteptat de România: CCR va pronunța...
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
stirilekanald.ro
Nicușor Dan, mesaj pentru Donald Trump și JD Vance. Ce le-ar spune dacă ar fi președintele României: „Trebuie să ne întărim statul”
Ministrul Energiei: Proiectul Neptun Deep va întări poziția României ca lider în producția de gaze din UE
MediaFlux
PPC, DECIZIE importantă pentru toți clienți! ESTE OBLIGATORIU! Se poate TĂIA CURENTUL
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cine este agentul KGB Krasnov? O ipoteză uluitoare!