Aproape 100 de cadavre disecate de câini şi de pisici au fost găsite în frigiderele din casa femeii. Poliţia a făcut percheziţii după ce vecinii s-au plâns de mirosurile şi de zgomotele din locuinţă.
Ofiţerii pentru protecţia animalelor, care au găsit şi 72 de pisici grav bolnave, au spus că condiţiile din casă erau „dezgustătoare”, fiind excremente de animale în fiecare cameră.
„A devenit obsedată să creeze o nouă rasă de câini şi când a eşuat, a încercat acelaşi lucru la pisici. Au fost nişte experimente dubioase rău. Nu va mai avea voie să deţină niciodată animale. Dar până vom primi rezultatele autopsiilor făcute de veterinari, nu vom putea stabili exact ce făcea ea aici”, a spus un ofiţer.
Femeia riscă până la doi ani de închisoare pentru cruzime asupra animalelor. Pisicile care au reuşit să supravieţuiască au fost duse într-un adăpost din Varşovia.