Imaginile cu „căderea de nori” din Italia au făcut rapid înconjurul Internetului, iar totul părea şi mai credibil datorită declaraţiei unui martor. „Mă aflam pe stada «Un umore», împreună cu căţelul meu, Buck, care a început să latre cu putere dintr-o dată. După câteva secunde, am auzit un zgomot puternic. Era ceva morbid, imaterial ce m-a lăsat perplex. Am făcut câteva poze, pe care i le-am trimis unui prieten”, spunea bărbatul. Site-ul italian a publicat şi poziţia unui presupus specialist, Alvaro Porfido, care a spus că „este ceva posibil, dar care nu s-a mai întâmplat niciodată” şi că fenomenul se numeşte „defecarea cerului”.
Evident, după tonul „ştirii”, totul a fost un pamflet, însă nu mulţi au şi crezut că e doar o glumă. Informaţia a fost, totuşi, demontată de meteorologi, care au ţinut să liniştească naivii care au început să se teamă să nu le cadă vreun nor în cap pe stradă.