Salamul, dar și alte mezeluri au apărut în anii ’95-’96, iar Sorin Minea povestește că, la vremea aceea, a privit cu scepticism aceste ingrediente, susținând că nu vor avea succes pe piață, din cauza gustului dulceag neplăcut, în contrast cu produsele sărate românești.
Președintele sindicatului Romalimenta a mai subliniat că reducerea sării, considerată periculoasă, duce la utilizarea zahărului ca alternativă, ceea ce afectează conservarea produselor nesărate, care necesită aditivi pentru a rezista.
Citește și: De unde provine salamul de Sibiu vândut în magazinele Lidl din țară. Puțini români sunt atenți la etichetă
„Eram în anii ’95-’96, venise o firmă din afară și erau primii care băgaseră monoglutamatul în produs și niște arome. Și le-am spus: ‘Nu o să vindeți niciodată, e dulceag, e scârbos. Eu sunt obișnuit cu produsele sărate, românești’. Se uita la mine și mi-a spus: ‘În 10 ani, ale tale vor pica. Astea, niciodată, pentru că asta e tendința’.
S-a redus sarea că sarea e periculoasă. Sarea e conservant, alt conservant e zahărul. Dacă reduci sarea, pui zahăr. O pastramă nesărată nu are cum să reziste. Când vezi și termenul de valabilitate și lipsa de sare, te miri că s-au băgat aditivi? Păi altfel cum poate să reziste?„, a spus Sorin Minea, potrivit dcnews.ro.
Un produs fără aditivi este, de fapt, carne fiartă și oamenii nu ar fi dornici să-l consume, mai spune președintele Romalimenta, care a explicat că, la țară, salamul este afumat, sărat și uscat, iar sarea și fumul acționează ca și conservanți.
„Un produs în care nu ai băgat nimic, în primul rând, nu-l mâncați pentru că e o carne fiartă. Am încercat să fac de vreo două ori, e un dezastru. La țară, îl afumă. Bagă sare zdravănă, îl usucă și îl afumă la fum.
Conservantul e sarea, e fumul care e un conservant, dar noi fugim și de fum că e cancerigen.
Există multe tipuri de afumare. Există ceea ce ați spus, adăugat un lichid cu aromă de fum și afumarea cu apă – e un tip de afumare agreat, am înțeles că se va scoate în câțiva ani de zile.
După aceea, afumarea de tip industrial cu foc, cu fum, ca pe vremuri, folosindu-se lemn de esență tare. Când îi aud pe ăștia cu lemn de esență moale, le urez succes, să vadă ce gust are. Al treilea tip este prin fricțiune. Se ia o bară de stejar, se bagă într-o chestie care freacă și iese numai fumul fără foc.
Fumul și sarea au fost folosite pentru conservare, nu au fost folosite pentru gust, dar noi mâncând afumat, pentru că țăranul trebuia să-l păstreze în untură sau afumat, am rămas cu impresia că e gustul mai bun de la afumare.”, a mai spus Sorin Minea.