Adevărul despre proiectul supermarketurilor din Bran, care îi revoltă pe localnici. Cine stă în spatele controversatei construcţii din faţa Castelului Bran

Locuitorii comunei Bran acuză de doi ani autorităţile locale că vor să permită construirea unui cunoscut supermarket ce face parte dintr-o reţea cunoscută în toată ţara în apropierea Castelului Bran. Acest lucru ar distruge atât producătorii locali, cât şi estetica comunei şi ar îngreuna şi circulaţia în zonă, spun micii producători.
Filip Stan
29 sept. 2021, 18:00
Adevărul despre proiectul supermarketurilor din Bran, care îi revoltă pe localnici. Cine stă în spatele controversatei construcţii din faţa Castelului Bran

În spatele deciziei construirii supermarketului ar sta chiar viceprimarul comunei Bran, Moja Gheorghe, care e unul din cei mai de succes afacerişti din zona respectivă. El şi un prieten au reuşit să pună pe picioare, în urmă cu zece ani, afacerea „Măr de Bran”, cu o investiţie de circa 100.000 de euro.

„Eu sunt brănea, iar afacerea „Măr de Bran” este rodul unei prietenii între un brănean, subsemnatul, și un bucureștean, Marius Perșinaru.Acesta este de vreo 20 de ani un oaspete de suflet al Branului. Acesta ar fi pe scurt, startul investiției într-un produs tradițional, sucul de mere. Aici, unde producem sucul este și casa mea, înconjurată de o livadă frumoasă. Dar, de-a lungul timpului achiziționăm mere și de la localnici, bucurându-ne că aceștia s-au arătat deschiși să contribuie la…gustul Branului, să-l valorifice.

Este o legătură care s-a transformat în comunitatea brăneană. Pe lângă achiziția merelor din zonă, am angajat localnici, contribuind la stimularea economică din comunitate. Promovăm valorile unor produse ecologice certificare, cum este și sucul „Măr de Bran”, în care prindem autenticitatea spiritului și frumusețea naturală a zonei Branului”, spunea Moja pe când visa ca brand-ul să se dezvolte ca o mică afacere de familie

Se pare că acum Gheorghe Moja a uitat de dorinţa lui de valorificare a Branului şi de a-şi vinde produsele proprii şi se gândeşte la supermarketuri.

Avocat: Emiterea autorizaţiei fără acordul vecinilor este ILEGALĂ

Un avocat specializat în dreptul urbanismului a explicat că Primăria nu poate emite autoriţia fără acordul vecinilor fiindcă ar fi un act ilegal.

”Din punct de vedere legal și al procedurii, demersul Consiliului Bran de a aviza oportunitatea dezvoltării unui astfel de proiect FĂRĂ acordul vecinilor este un demers destinat eșecului. Chiar dacă aceștia, consilierii adică, vor decide să facă abstracție de punctul de vedere exprimat de vecini și să avizeze favorabil proiectele în ședința de Consiliu, la momentul autorizării construcțiilor, Primăria nu va putea emite în mod legal autorizația fără acest acord al vecinilor. Din punctul meu de vedere, orice act pe care consilierii îl fac din acest moment în sensul avizării proiectelor fără acordul vecinilor, va atrage răspunderea penală dar și patrimonială a fiecărui consilier”.

Legislaţia spune că în certificatele de urbanism emise de Primăria Bran pentru construirea supermarketurilor e necesar să fie obţinut şi acordul tuturor vecinilor terenurilor.

Localnicii şi-au manifestat în scris dezacordul către Primăria Bran, însă autorităţile locale fac abstracţie de părerea lor. Prin urmare, vecini au decis să se adreseze DNA cu plângeri împotriva consilierilor locali.

„(…) vă aduc la cunoștință că, în măsura cu demersurile privind modificarea PUZ înaintate prin Proiectul de HCL vor continua în ciuda repetatelor notificări pe care vi le-am adresat menționând că NU îmi exprim acordul cu privire la modificarea funcțiunii existente a zonei în cauză, subsemnatul voi înainta plângeri penale Direcției Naționale Anticorupție împotriva tuturor membrilor consiliului local al comunei Bran pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu.

Astfel cum am arătat prin adresa înaintată Primăriei Comunei Bran în data de 08.09.2021, potrivit art. 27 alin. (1) lit. c), modificarea funcții existente a zonei în cauză impune acordul subsemnatului exprimat în formă autentică, pentru situația în care noua funcția a zonei creează situații de disconfort generate de incompatibilități între funcțiunea preexistentă.

Avizul de oportunitate privind modificare funcțiunii zonei prin elaborarea unui Plan Urbanistic Zonal presupune și analiza soluțiilor funcționale, a indicatorilor tehnico-economici și sociali.

În contextul în care, așa cum am arătat prin adresa transmisă către Primăria Comunei Bran, proiectul de modificare propus nu este unul oportun pentru zona de destinație, dată fiind funcționalitatea actuală, respectiv cea de locuințe și funcțiuni complementare și modificarea acesteia într-o funcțiune comercială.

Infracțiunea de abuz în serviciu presupune, potrivit Codului penal, fapta funcționarului public, care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, nu îndeplinește un act sau îl îndeplinește în mod defectuos și prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică.

Prin urmare, emiterea avizului favorabil privind proiectul de modificare a PUZ-ului presupune o vătămare a drepturilor subsemnatului, vătămare provocată de actul emis în mod defectuos, cu nerespectare dispozițiilor legale, de către membri consiliul local al comunei Bran.

În consecință, subsemnatul voi apela la Direcția Națională Anticorupție și la celelalte organe competente pentru atragerea răspunderii penale a membrilor consiliului pentru emiterea în mod abuziv a avizului favorabil emis prin hotărârea de consiliu ce va fi pronunțată”, se arată în notificarea adresată consilierilor locali, potrivit Gandul.

De ce se opun localnicii din Bran în privinţa construcţiei supermarketului:

  • Mulți dintre producătorii locali, ca efect al dispariției pieței de desfacere, vor renunța să mai crească animale, intrând în faliment.
  • Identitatea locală va fi dramatic afectată în situația în care o parte din pensiuni va alege să pună pe masa turiștilor, veniți din toată lumea pentru a se bucura de tradițiile noastre, produse ambalate frumos, inferioare calitativ și care nu au nimic în comun cu comunitatea și tradițiile noastre.
  • Calitatea produselor ce vor fi oferite turiștilor în pensiuni va scădea dramatic, ceea ce, pe termen mediu și lung, va afecta inclusiv fluxul de turiști de care zona se bucură în acest moment.
  • Gradul de ocupare al pensiunilor din zonă va scădea semnificativ pe termen mediu și lung, turiștii care vin la Bran căutând să se bucure de produse tradiționale, provenite din zona noastră și care, în mod antropologic, spun povestea istoriei noastre de secole, iar nu de produse ce sunt disponibile în orice alt loc din lume.
  • Însăși veniturile restaurantelor vor fi afectate în mod negativ, apariția unui astfel de supermarket internațional încurajând auto-gospodărirea turiștilor, care vor alege să consume sau să prepare produsele astfel comercializate de supermarketul internațional, în detrimentul bucatelor preparate în restaurantele locale.
  • Nu în ultimul rând, deschiderea unui supermarket internațional în Bran va atrage de la sine pierderea unui număr semnificativ de locuri de muncă pentru locuitorii comunei, având în vedere că producătorii locali sunt sute de persoane.

Mai mult, ei amintesc şi de problema deja existentă legată de trafic, care ar putea deveni una şi mai mare în cazul în care se va construi supermarketul. Ar însemna, spun ei, „o sufocare definitivă a traficului și a fluxului de turiști. Astfel, autocarele care asigură fluxul principal de turiști nu vor mai putea ajunge la fel de ușor la Castelul Bran, generând frustrare și conducând în final la renunțarea completă a vizitării acestui punct esențial al Branului, lucru de natură a afecta întreaga comunitate”.

DailyBusiness
CTP vrea plecarea lui Klaus Iohannis de la Președinția României: „Datoria și un pustiu de bine ce le are de făcut românilor este să plece de la Cotroceni
Spynews
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Bzi.ro
Imagini din culise, care nu s-au difuzat la TV! Ce a putut face Gina Pistol după ce Smiley a pierdut finala Vocea României
Fanatik.ro
Adevărul despre relația dintre Cristela și Călin Georgescu. Cum s-au cunoscut, de fapt
Capital.ro
Avertisment pentru toți cei care țin banii la saltea. Ce trebuie să faceți cu numerarul. E obligatoriu
Playtech.ro
Câte pahare de vin se beau la masa de Crăciun, de fapt. Greșeala pe care o fac aproape toți românii
DailyBusiness
Klaus Iohannis l-a desemnat premier pe Marcel Ciolacu. Cum arată noul Guvern al României
Adevarul
Spionii lui Gigi Becali au descoperit un triunghi amoros la FCSB: Ngezana i-a furat colegului iubita româncă
wowbiz.ro
Karmen și Bogdan Căplescu, din nou împreună?! Cum au fost surprinși, după divorț
Spynews
Ghiță, Amme și George au părăsit ieri competiția Chefi la cuțite. Diseară, echipele gătesc cu ustensile în miniatură. Chef Richard: ”Cum să pregătim 14 farfurii cu jucăriile astea?!”
Spynews
Cum s-au afișat Laura și Mihai, după ce au câștigat sezonul 10 al emisiunii Mireasa. Cum decurge căsnicia lor, după show-ul matrimonial | FOTO
Evz.ro
S-a împlinit visul de decenii al românilor. O șansă unică pentru actuala generație
Ego.ro
Artista de muzică populară care a înnebunit internetul la 46 de ani! Abia o mai recunoști
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume, dezbrăcată în zăpadă
kanald.ro
A început Jubileul din 2025! Papa Francis a inițiat ceremonia de deschidere a Anului Sfânt
Cancan.ro
Vești PROASTE pentru românii care petrec Crăciunul pe Valea Prahovei! Anunțul a fost făcut în urmă cu puțin timp
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Elena Udrea e distrusă. Anunț din spatele gratiilor
StirileBZI
Acești angajați vor beneficia de al 13-lea salariu! Vor primi nici bonusuri de Crăciun
Prosport.ro
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
stirilekanald.ro
Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva lui înainte de Crăciun. Fostul ministru: „Sărbătorim în familie”
substantial.ro
Avion al Azerbaijan Airlines, căzut de Crăciun, suspectat de probleme legate de apărarea antiaeriană
MediaFlux
MILIOANE de PENSIONARI au primit MAJORĂRI! ANUNȚ privind RECALCULAREA PENSIILOR
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Misterul sărbătoririi numelor de Cristian și Cristina: Tradiție sau confuzie?