Muzicianul mexican Celso Pina, supranumit ”rebelul acordeonului” pentru stilul său eclectic, care combină influenţe diverse cu genul tradiţional columbian cumbia, a decedat miercuri în urma unui infarct pe când se afla în oraşul său natal, Monterrey, a anunţat casa de discuri a artistului, La Tuna Records, potrivit Reuters.
„Astăzi este o zi tristă pentru La Tuna Group. Cu durere în suflet, vă anunțăm că ne-a părăsit în mod neașteptat dragul nostru prieteen și profesor Celso Piña, astăzi, la Monterrey, 12:38 p.m., în urma unui atac de cord. Transmitem sincere condoleanțe familiei, prietenilor și adepților săi. Cu toții avem un gol imens în suflet, dar vom prețui pentru totdeauna întreaga sa moștenire”, este mesajul postat pe pagina de Facebook a casei de discuri.
Muzicianul avea 66 de ani. Pasionat de diverse genuri, de la ska la hip-hop, Pina a colaborat cu importanţi artişti rock mexicani, printre care Cafe Tacvba, Lila Downs şi Julieta Venegas.
În 2002, albumul său solo ”Barrio Bravo” a fost nominalizat la premiile Latin Grammy.