Admitere ASE 2023. Aproape 5000 de candidaţi în plus faţă de 2022. Ce specializări sunt mai căutate

Peste 10.000 de candidaţi s-au înscris în acest an la programele universitare de licenţă din cadrul uneia dintre facultăţile Academiei de Studii Economice din Bucureşti.
Filip Stan
17 iul. 2023, 13:58
Admitere ASE 2023. Aproape 5000 de candidaţi în plus faţă de 2022. Ce specializări sunt mai căutate

Admitere ASE 2023. „Peste 11% dintre absolvenţii de colegii şi licee la nivel naţional au ales Academia de Studii Economice din Bucureşti. Academia de Studii Economice din Bucureşti a încheiat perioada de înscrieri din cadrul concursului de Admitere iulie 2023 cu peste 10.000 de candidaţi înscrişi la programele universitare de licenţă. Astfel, la învăţământul cu frecvenţă s-au înscris 8954 candidaţi români, UE, SEE şi locuri speciale (8533 în 2022) şi 407 români de pretutindeni, iar la învăţământul la distanţă şi cu frecvenţă redusă – 951 candidaţi (688 în 2022)”, se arată într-un comunicat al ASE transmis, luni, AGERPRES.

Academia de Studii Economice din Bucureşti arată că a înregistrat anul acesta un total de 39.163 de opţiuni, cu 4.449 mai mult decât anul precedent.

ADMITERE 2023. Facultatea din România vânată de elevii cu note mari la Bac. Record de înscrieri la Automatică în 2023
Pentru Admiterea iulie 2023, ASE a avut o ofertă de şcolarizare generoasă – peste 7.000 de locuri, aproape jumătate fiind finanţate de la bugetul de stat. Candidaţii au avut posibilitatea să opteze pentru unul sau mai multe dintre cele 35 de programe universitare de licenţă, cu predare în limbile română, engleză, franceză sau germană – 25 de programe pentru forma de învăţământ cu frecvenţă şi 10 programe la distanţă şi cu frecvenţă redusă. Concursul de admitere la Licenţă este în plină desfăşurare, precizează sursa citată.

În această perioadă, ASE transmite că demarează concursul de admitere pentru programele universitare de Masterat, la care candidaţii se vor înscrie în perioada 20-24 iulie.

Admitere ASE 2023. Facultăţile Academiei de Studii Economice din Bucureşti sunt:

*Administrarea afacerilor, cu predare în limbi străine (engleză, franceză, germană);
*Administraţie şi Management Public; Business şi Turism; Cibernetică, Statistică şi Informatică Economică;
*Contabilitate şi Informatică de Gestiune; Drept; Economie Agroalimentară şi a Mediului;
*Economie Teoretică şi Aplicată; Finanţe, Asigurări, Bănci şi Burse de Valori;
*Management; Marketing;
*Relaţii Economice Internaţionale.

Admitere ASE 2023. Bucharest Business School desfăşoară în această perioadă admiterea pentru programele de masterat de tip MBA: programul MBA Româno-francez INDE şi programul MBA Româno-canadian. Pentru programele MBA desfăşurate la Bucharest Business School (BBS), Academia de Studii Economice din Bucureşti a primit oficial acreditarea din partea Association of MBAs (AMBA), cea mai importantă autoritate mondială în domeniul educaţiei post-universitare în afaceri, devenind astfel prima şi singura universitate din România acreditată AMBA.

ADMITERE UMF Carol Davila 2023. Record de candidaţi la Medicină, 15.000 de lei pentru un loc cu taxă
„Facultăţile noastre, prin programele de licenţă masterat, doctorat, sunt în strânsă corelare cu dinamica realităţii. Urmărim, prin tot ce facem, să fim în armonie cu cerinţele de pe piaţa muncii de astăzi şi cu ceea ce estimăm că vor căuta angajatorii în perioadele următoare. Nu putem să fim şi nici nu suntem izolaţi în spaţiile universităţii; rămânem o universitate deschisă către societate. Oamenii pe care îi formăm pentru mâine trebuie să aibă valori puternice si pregătire profesională de top. Numai aşa vor avea viitorul pe care îl visează şi merită din plin.” a declarat prof. univ. dr. Nicolae Istudor, rectorul ASE, citat în comunicat.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Ce înseamnă mieunatul pisicii. Cum să recunoști ce vrea, în funcție de felul în care miaună
Capital.ro
Turul 2 înapoi și reluarea alegerilor. Călin Georgescu a primit azi verdictul. Decizia ÎCCJ e definitivă
Playtech.ro
Ieşirea din indiviziune. Când se face pe cale amiabilă şi când se ajunge în instanţă
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Irina Loghin și Sofia Vicoveanca își păstrează tenul fără riduri cu ajutorul unui ingredient din bucătărie
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
TikTok, decizie de ultimă oră. Are legătură cu alegerile din România
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
kanald.ro
Avertizări de Cod Galben în toată țara. Vremea se schimbă radical între 25 și 27 aprilie
Cancan.ro
Lovitura primită de Mirela Vaida: OUT din grilă! A plecat de la Acces Direct pentru o emisiune pe Antena 1, anunțată cu surle si trâmbițe, dar…
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Donald Trump îngroapă Ucraina. Decizie istorică la final de război: Le revine rușilor!
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
stirilekanald.ro
Maria a murit de Paște, la slujba de Înviere. Femeia s-a prăbușit la pământ, în biserică. Ce i-a spus preotului înainte să moară: "Tare greu mi-a fost să ajung astăzi la biserică"
Judecătorul Alexandru Vasile de la Curtea de Apel Ploieşti va fi cercetat de Inspecţia Judiciară
MediaFlux
Răsturnare de situație! Ucraina cedează în fața Rusiei
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
CFR Călători îl primește și pe „Constantin Brâncuși“, a patra locomotivă modernizată de Softronic. Cum arăta înainte