Liberalul Cristian Adomniţei, preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, a declarat, miercuri, pentru Mediafax, că alegerea primarilor şi a şefilor de consilii judeţene ar trebui să se facă în două tururi, pentru că altfel apare un „deficit de democraţie”.
„Aş prefera, spre exemplu, ca primarul să strângă majoritatea opiniilor, altfel va fi o comunitate măcinată. Dacă nu vor fi două tururi, e un deficit grav de democraţie, trebuie să fie loc pentru nou.
Când vii tu, baron care ai sugrumat oraşul ani de zile, toată lumea stă cu capul aplecat, că te dă afară de la serviciu sau nu primeşti autorizaţie de construcţie decât dacă pupi condurul la baron. Asta nu e comunitate care să crească natural. Când totul e pe pile şi relaţii, nu poate fi de bine pentru comunitate„, a afirmat Adomniţei.
Citeşte şi: PNL: Ne vom bate ca primarii şi preşedinţii de Consilii Judeţene să fie aleşi în două tururi de scrutin
El a spus că „un tânăr care vrea să se facă primar” are şanse reduse de reuşită, pentru că nu se poate bate cu un baron cu câteva mandate în funcţie.
„În turul întâi câştigă, de regulă, primarul în funcţie, însă, dacă mai multă lume e nemulţumită, atunci va vota împotriva lui în turul doi. Astfel, comunitatea se regenerează. Dacă îi tai această posibilitate, atunci rămâi permanent cu vechiul”, a susţinut Adomniţei.
Comisia parlamentară de elaborare a Codului electoral a finalizat, recent, proiectul de lege privind alegerile locale, stabilind, între altele, că preşedinţii consiliilor judeţene vor fi aleşi indirect prin vot secret al consilierilor judeţeni, cu majoritate simplă.
Membrii comisiei au adoptat în principiu acest proiect de lege, care modifică trei legi, şi anume legea alegerilor locale, administraţiei locale şi statutul aleşilor locali, urmând să fie trimis spre dezbaterea Senatului, iar, apoi, la Camera Deputaţilor.
Proiectul prevede ca preşedinţii consiliilor judeţene, dar şi vicepreşedinţii şi viceprimarii să fie aleşi în mod indirect, prin vot secret de consiliul judeţean, cu majoritate simplă.
Citeşte şi: Partidul Liberal Reformator susţine desemnarea primarilor în două tururi la alegerile locale
O altă prevedere a proiectului de lege este că primarii se vor alege într-un singur tur, ca şi în prezent.