Adrian Minune, dat jos de pe scenă într-un club. Motivul ireal pentru care organizatorul a recurs la acest gest. „Eram șocat, nu știam ce să fac”

Adrian Minune a fost dat jos de pe scena unui club din Vaslui, vineri seara. Decizia a luat-o chiar patronul care l-a plătit să cânte la eveniment,
Alina Costache
02 sept. 2024, 12:06
Adrian Minune, dat jos de pe scenă într-un club. Motivul ireal pentru care organizatorul a recurs la acest gest.

Cum s-a ajuns în această situație? Organizatorul și-a exprimat nemulțumirea pentru faptul că Adrian Minune făcea doar dedicații și ”lălăieli”, în loc să cânte.

Ulterior, organizatorul a explicat că a fost dezamăgit de prestația artistului fiindcă în loc să cânte, făcea doar dedicații și ”lălăieli”, iar oamenii plătiseră 120 de lei pentru un bilet la concert.

Citește și Sebastian Dobrincu și-a cumpărat un cadou de lux la împlinirea vârstei de 26 de ani. Câți bani a dat pe noul lui Ferrari. „Tânăr, dar mă simt bătrân”

„Da, eu l-am coborât de pe scenă. Situația e puțin penibilă, pentru că nu ne-am așteptat la așa ceva. Tot respectul pentru Adrian Minune, e un artist de la care ai pretenții, dat fiind că este scump să-l chemi la un eveniment. Noi am convenit de la început că nu are voie să primească bani și dedicații, nu voiam ca anumite personaje să monopolizeze evenimentul, pentru că noi voiam să fie un spectacol pentru toată lumea”, a explicat patronul clubului pentru Vremea Nouă.

Prestația lui Adrian Minune, pentru care a fost plătit, a constat, în opinia organizatorului, în „multă muzică orchestrală” și „lălăială”, astfel că organizatorul nu mai înțelegea ce se întâmpla, de fapt, pe scenă.

”Eram șocat, nu știam ce să fac, mă uitam la oameni, o fi bine, o fi rău. Nu îmi mai dădeam seama dacă mai cântă omul (n.r. Adrian Minune). La un moment dat, m-am dus și i-am zis ”dacă nu te conformezi și nu cânți un program frumos, așa cum este și normal, să știi că voi fi nevoit să te cobor de pe scenă și să preia DJ-ul atribuțiile”, a mai spus el.

Citește și Ce mesaj a avut Anamaria Prodan pentru Luca Reghecampf la căsătoria cu Asiana Peng. De ce a lipsit de la eveniment

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Andreea Esca a vorbit despre plecarea de la Pro TV: Ce plan de rezervă are prezentatoarea
Fanatik.ro
Când se spală în Săptămâna Luminată, fără să fie păcat. Zilele în care nu ai voie să faci nimic
Capital.ro
Taxă dublată pentru șoferi. S-a decis oficial majorarea tarifului. A intrat în vigoare de azi, 23 aprilie
Playtech.ro
37.000 de lei de la stat pentru o maşină nouă. Programul Rabla 2025, ghid de finanţare
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Legăturile secrete ale Vaticanului cu OZN-urile, dezvăluite: Succesorul Papei Francisc este îndemnat să spună „adevărul”
wowbiz.ro
Ioana Tufaru, ceartă cu soțul: "Mi-am făcut bagajele și am plecat. Nu mai suportam..." | Declarații exclusive
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Arhivele secrete din Vatican ce pot arunca lumea în aer. Tăcerea de mormânt
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
kanald.ro
Vârsta de pensionare pentru femei ar putea fi redusă cu 3 ani și jumătate: Ce condiții există
Cancan.ro
Ce a făcut Tudor Duma, zis Maru, cu corpul lui Rareș Ion, înainte să îl părăsească. Detalii inedite din anchetă
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Se trece la Carte Electronică de Identitate. Anunț pentru românii cu buletin. Se aplică de joi, 24 aprilie
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
stirilekanald.ro
Maria a murit de Paște, la slujba de Înviere. Femeia s-a prăbușit la pământ, în biserică. Ce i-a spus preotului înainte să moară: "Tare greu mi-a fost să ajung astăzi la biserică"
Fructul care îți curăță colonul, întărește inima și te scapă de pofta de dulce. Costă cât o pâine
MediaFlux
Răsturnare în sondaje: Doi candidați sunt umăr la umăr. Surpriza de pe locul trei
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Parlamentul i-a cules de pe drumuri: partidul POT a umplut senatul și camera cu indivizi fără ocupație, fără venituri și fără rușine