Întrebat de jurnaliştii francezi dacă i-a fost teamă în momentul în care a trebuit să execute din nou un penalti, având în vedere faptul că în urmă cu două săptămâni a ratat o lovitură de la 11 metri încercând o scăriţă, Mutu a răspuns zâmbind: „Teamă? Nu. Nu mi-a fost teamă. Sincer să fiu m-am gândit să încerc din nou o scăriţă, dar m-am răzgândit. Nu am avut curajul de a şuta astfel„.
Adrian Mutu consideră că echipa sa a meritat victoria. „Este o victorie frumoasă obţinută în faţa uneia din cele mai bune echipe din campionat. Am meritat victoria. Ne antrenăm mult şi muncim mult pe teren. Suntem bucuroşi, dar va trebui să rămânem serioşi pentru meciul următor, pentru că va fi tot unul mare (n.r.- cu Bordeaux). Trebuie să continuăm la fel. Eu aveam nevoie de puţin timp pentru a mă adapta şi a înţelege jocul colegilor mei. Cred că este din ce în ce mai bine. Am început să înscriu mai des şi este bine pentru mine şi pentru echipă„, a adăugat românul.
Atacantul Adrian Mutu a marcat două goluri în partida pe care echipa sa, AC Ajaccio, a câştigat-o, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 3-1 (0-0), în faţa formaţiei Olympique Lyon, în etapa a XXIII-a a campionatului francez. Mutu, care a jucat tot meciul şi a primit un cartonaş galben în prima repriză, a înscris în minutul 65, cu o lovitură de cap de la 6 metri, şi în minutul 90+2 din penalti.
Oaspeţii au deschis scorul prin Lacazette, în minutul 53, gazdele reuşind egalarea prin Belghazouani, în minutul 57.