Deși contractul său cu Ajaccio expiră abia în vara anului viitor, Adrian Mutu vrea să o rupă cu echipa din Corsica încă de la sfârșitul lui 2013.
„Vedem ce se va întâmpla în iarnă, eu aș vrea să mă întorc acasă. Vreau să mă întorc și să mai joc un an și jumătate și gata. Nu știu dacă la Steaua sau Dinamo, vedeți voi. Nu vă spun unde, stați să mă înțeleg aici cu toată lumea și o să aflați”, a spus Adrian Mutu pentru Dolce Sport.
Aproape sigur pe Adrian Mutu nu o sa îl vedem la o echipă din Golf. „Nu prea e stilul meu de viață, am refuzat tot timpul ofertele de acolo. Nu prea mă vă trăind acolo”, a mai zis atacantul de 34 de ani pentru Dolce Sport.