Adrian Mutu, primele declaraţii ca jucător al lui ASA Târgu Mureş

Adrian Mutu a debutat pentru ASA în meciul amical cu Pogon, scor 0-0, şi a acordat primul interviul de la semnarea contractului pentru site-ul oficial al clubului din Târgu Mureş.
Filip Stan
28 ian. 2016, 14:47
Adrian Mutu, primele declaraţii ca jucător al lui ASA Târgu Mureş

Adrian Mutu a jucat 60 de minute, nefiind încă la forma fizică pe care o doreşte, dar spune că parametri săi fizici sunt în creştere şi este mulţumit de cum decurge pregătirea sa.

„Debutul a fost OK. Cred că pentru primul meci, după o perioadă de timp, a fost bine. Mă simt din ce în ce mai bine fizic. Am văzut echipa şi arată foarte bine, din punctul meu de vedere. Bineînţeles că vom mai progresa în următoarele săptămâni şi cred că o să fim pregătiţi şi gata de luptă pentru prima etapă”, a spus Mutu.

Atacantul în vârstă de 37 de ani abia aşteaptă jocurile din play-off, acolo unde ASA are cele mai mari şanse să ajungă, în duelul cu CFR şi CSMS Iaşi: „Important pentru noi este să ajungem în play-off. Mi se pare că suntem o echipă foarte puternică, foarte solidă, băieţi cu foarte multă experienţă şi în jocuri internaţionale. Muţi dintre ei au jucat şi în echipa naţională. Eu sunt foarte încrezător şi cred în această echipă”.

DailyBusiness
Guvernul a salvat firmele mari de la taxe suplimentare. Cum au beneficiat aceste companii de „iertarea” statului
Spynews
Radu Vâlcan a plecat la Insula iubirii! Primele imagini din locul unde se va filma sezonul 9 / FOTO
Bzi.ro
Gabriela Prisăcariu a vorbit despre despărțirea de Dani Oțil: „Îmi fac bagajele și plec!“
Fanatik.ro
Colosul energetic care va apărea în România. Lucrările de construcție sunt în desfășurare: “Proiect de importanță națională”
Capital.ro
A murit marea doamnă a României. A fost o actriță adorată de toți românii: Un talent înnăscut
Playtech.ro
Temperatura la care trebuie să setezi centrala dimineața, când pleci de acasă. Greșeala care îți poate dubla factura la gaze
DailyBusiness
Se scumpesc biletele de tren! Cu cât se vor majora tarifele în funcţie de tipul trenului
Adevarul
București vs Cluj, competiția celor mai luxoase mașini. De două ori pe lună se vinde o mașină de 500.000 de euro
wowbiz.ro
Cum arăta apartamentul în care Ioana Tufaru s-a mutat cu chirie! "Plătim 1200 lei pe lună. Sperăm că ne vom descurca" | Exclusiv
Spynews
Alex Dobrescu și-a cunoscut fiul! Cum s-a afișat alături de Cristina Cioran, după aproape un an | FOTO
Spynews
Gestul mamei lui Andrei Perneș față de Sabrina, pe care puțini l-au observat! Ce s-a întâmplat la înmormântare. Ți se rupe sufletul! | FOTO
Evz.ro
Andreea Bănică, momente de tensiune. A ajuns cu mâna în ghips
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
kanald.ro
Doliu pe scena teatrului din România! Actrița Maria Andreea Raicu s-a stins din viață
Cancan.ro
EL e șoferul de 19 ani care a ucis-o pe Diana, din Câmpia Turzii? Făcea liniuțe pe șosea cu doi tineri în mașină
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
România a pierdut cea mai mare actriță. A fost amazoana filmului românesc. O frumusețe fără egal
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Apariție incendiară, într-un corset care a lăsat la vedere prea mult
stirilekanald.ro
Nicușor Dan, mesaj pentru Donald Trump și JD Vance. Ce le-ar spune dacă ar fi președintele României: „Trebuie să ne întărim statul”
Reședința lui Donald Trump de la Mar-a-Lago, redenumită în glumă de internauți ‘Kremlin Headquarters’
MediaFlux
Se dau 7.000 de LEI pe LUNĂ timp de 36 de LUNI! Cine va BENEFICIA
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Schimbare mare pentru pensionari. Toți cei care-și depun dosarul de pensionare în 2026 trebuie să știe