Adrian Năstase, chemat miercuri la Institutul de Medicină Legală

Adrian Năstase trebuie să se prezinte, miercuri, la Institutul Naţional de Medicină Legală, cu toate documentele medicale, iar în cazul în care Spitalul Floreasca transmite că acesta nu poate fi transportat, va fi examinat în secţia în care este internat, informează, marţi, INML. Medicii de la Spitalul Floreasca au stabilit luni că un eventual transfer al fostului premier la penitenciarul Rahova poate fi decis doar în urma evaluării medico-legale.
Romania TV
26 iun. 2012, 08:39
Adrian Năstase, chemat miercuri la Institutul de Medicină Legală

INML precizează, într-un comunicat de presă, remis Mediafax, că a primit, în 25 iunie, de la managerului Spitalului Clinic de Urgenţă Floreasca o adresă prin care, pe baza registrului medical redactat şi semnat de echipa de medici curanţi, se solicită un răspuns la întrebările adresate unităţii sanitare de către Serviciul de Investigaţii Criminale din Poliţia Criminale, respectiv dacă Adrian Năstase poate fi transportat în vederea tratării în reţeaua medicală a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor„.

„Prin adresa nr. A8/6393/26.06.2012 am comunicat managerului Spitalului Clinic de Urgenţă Floreasca, ceea ce comunicasem şi DGPM – Serviciul de Investigaţii Criminale, respectiv faptul că «evaluarea stării de sănătate a pacientului în vederea transportului revine în sarcina medicului/medicilor curant/curanţi (conform Ordinului MS nr. 1091 din 07.09.2006)»”, a precizat INML.

Marţi, 26 iunie, Poliţia Capitalei a solicitat efectuarea unei expertize medico-legale, din care să rezulte dacă afecţiunile medicale pe care le prezintă Adrian Nastase pot fi tratate în reţeaua medicală a ANP şi dacă aceste afecţiuni permit transportarea în siguranţă a pacientului la penitenciarul indicat de comisie.

„În 26.06.2012, printr-o adresă trimisă prin fax şi curier, ne-am adresat managerului Spitalului Clinic de Urgenţă Floreasca, solicitând luarea măsurilor necesare prezentării pacientului Năstase Adrian la INML «Mina Minovici», cu toate documentele medicale relevante, în data de 27.06.2012, începând cu ora 9.00-12.00, când se întruneşte comisia medico-legală pentru amânarea sau întreruperea executarii pedepselor privative de libertate din motive medicale. Am solicitat de asemenea ca în situaţia în care starea pacientului nu permite transportul acestuia la sediul INML să fim informaţi de îndată, pacientul urmând să fie examinat în secţia în care se află„, a precizat INML.

Institutul Naţional de Medicină Legală a înregistrat, în 25 iunie, adresa Serviciului de Investigaţii Criminale din Poliţia Capitalei numărul 241466/24.06.2012, prin care s-a solicitat examinarea lui Adrian Năstase, internat la Spitalul de Urgenţă Floreasca, secţia chirurgie cardiovasculară.

În document se solicită INML să comunice „dacă afecţiunile medicale pe care le prezintă cel în cauză pot fi tratate în reţeaua medicală a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor”.

INML a răspuns, în aceeaşi zi, comunicând cadrul legal şi procedural în care se desfăşoară expertizele medico-legale pentru amânarea sau întreruperea executării pedepsei privative de libertate pe motive medicale.

Astfel, INML a arătat că din comisiile de expertiză fac parte un medic legist, care este preşedintele comisiei, unul sau mai mulţi medici având cel puţin gradul de medic specialist în funcţie de bolile de care suferă cel examinat, un medic, reprezentant al reţelei sanitare a Direcţiei Penitenciarelor care, cunoscând posibilităţile de tratament din cadrul reţelei din care face parte, stabileşte împreună cu medicul legist unde se poate aplica tratamentul pentru afecţiunea respectivă, adică în reţeaua sanitară a direcţiei penitenciarelor sau în reţeaua sanitară a Ministerului Sănătăţii.

INML a precizat că, la întrebarea „dacă afecţiunile medicale pe care le prezintă cel în cauză pot fi tratate în reţeaua medicală a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor”, răspunsul poate fi dat numai prin concluziile Comisiei întrunite la sediul instituţiei, din care face parte obligatoriu un reprezentant al ANP şi „doar cu examinarea nemijlocită a persoanei”.

Concluzii trebuie să reprezinte o sinteză a tuturor datelor medicale disponibile, inclusiv a diagnosticelor finale (de externare), „condiţii ce nu sunt îndeplinite la o persoană aflată încă în internare în spital, precum în cazul de faţă (Adrian Năstase, n.r.)”, a precizat INML.

Totodată, INML arată că evaluarea stării de sănătate a lui Adrian Năstase în vederea transportului revine în sarcina medicului curant, acesta fiind singurul în măsură să decidă dacă se impune şi se poate realiza un transport al pacientului.

Fostul premier Adrian Năstase a încercat să se sinucidă, în 20 iunie, la locuinţa sa din strada Zambaccian, după ce a fost condamnat definitiv la doi ani de detenţie în dosarul „Trofeul calităţii”. Năstase este internat la Spitalul Floreasca, unde a fost operat în 21 iunie.

Poliţia Capitalei a trimis vineri, la Spitalul Floreasca, o solicitare referitoare la starea de sănătate a lui Adrian Năstase, pentru a se şti dacă acesta poate fi mutat în penitenciar, în vederea executării pedepsei de doi ani de închisoare.

Purtătorul de cuvânt al Spitalului de Urgenţă Floreasca, medicul Bogdan Opriţa, a anunţat, luni, că în cazul solicitării Poliţiei Capitalei din 22 iunie, referitoare la starea de sănătate a lui Adrian Năstase, s-a stabilit că un eventual transfer al acestuia în penitenciar, pentru executarea pedepsei de doi ani de închisoare, poate fi decis doar în urma evaluării medico-legale, fiind astfel înaintate adrese către Poliţia Română şi Institutul Naţional de Medicină Legală.

El a mai spus că Adrian Năstase rămâne în Spitalul Floreasca şi, după ce comisia medico-legală va da verdictul, unitatea sanitară se va supune acestuia.

Surse medicale au declarat că starea de sănătate a lui Adrian Năstase este stabilă şi nu au intervenit complicaţii postoperatorii.

Vladimir Beliş, fost director al Institutului de Medicină Legală, a declarat luni, la România TV, că decizia privind locul în care Adrian Năstase va fi tratat în continuare va fi luată într-o comisie tripartită de medici, care trebuie sesizată de către un organ judiciar, inclusiv de către poliţie. Comisia este chemată să decidă dacă starea de sănătate a lui Adrian Năstase este suficient de bună pentru ca el să fie tratat în continuare în Spitalul Penitenciar Rahova.

Potrivit acestuia, comisia va fi formată din medicii de la spitalul Floreasca, cei care au pus diagnosticul şi au stabilit tratamentul necesar, un medic de la Administraţia Naţională a Penitenciarelor care trebuie să decidă dacă tratamentul recomandat poate fi asigurat într-unul din spitalele penitenciare şi un medic de la IML, care este şi preşedinte al comisiei, care va decide dacă Năstase poate fi tratat sau nu la Spitalul Rahova.

Expertizele pentru amânarea sau întreruperea executării pedepselor privative de libertate datorită unor motive medicale pot dura, de la caz la caz, între două săptămâni şi şase luni, a explicat un membru al Comisiei Superioare de Medicină Legală.

Traseul unui dosar medico-legal este foarte riguros, subliniază medicul, membru al Comisiei.

În cazul în care comisia solicită şi expertiză psihiatrică, atunci procedura poate dura şi mai mult, din cauza volumului foarte mare de muncă, lipsei specialiştilor şi a altor probleme,a mai spus membrul Comisiei Superioare de Medicină Legală.
Medicii de la Spitalul Floreasca au anunţat luni decizia în privinţa transferului lui Adrian Năstase la spitalul penitenciarului Rahova. Internat de urgenţă şi operat după ce săptămâna trecută a încercat să se sinucidă, Adrian Năstase rămâne pentru moment sub supravegherea medicilor de la Spitalul de Urgenţă. Potrivit purtătorului de cuvânt al spitalului, Bogdan Opriţa, comisia de evaluare a stabilit că un eventual transfer al fostului premier poate fi decis doar în urma evaluării medico-legale.

În urma evaluării multidisciplinare, medicii care l-au tratat pe Adrian Năstase după internarea sa şi după operaţie au stabilit că decizia privind transferul poate fi luată doar în urma expertizei medico-legale, conform codului de procedură. În acest sens au fost înaintate adrese către IGPR şi IML.

DailyBusiness
Câți bani a câștigat Cristela în 2024. Cu ce afaceri se ocupă soția lui Călin Georgescu
Spynews
Imaginile durerii! Ciprian Pian este condus, astăzi, pe ultimul drum. Cei mai puternici lideri ai lumii interlope s-au adunat la el acasă | FOTO
Bzi.ro
Andreea Esca și-a făcut talentul la ziua Loredanei Groza! A luat microfonul în mână și a făcut senzație
Fanatik.ro
Filmul românesc interzis la ordinul lui Nicolae Ceaușescu. Era o adevărată capodoperă, actorii aveau roluri fenomenale, dar românii l-au putut viziona o singură săptămână
Capital.ro
Anunț pentru cei care scot bani de la bancomat. Trebuie să contactați banca imediat. Ce se întâmpla cu numerarul
Playtech.ro
Ce înseamnă indicatorul auto în formă de romb pe fundal albastru. Mulți șoferi din România îl ignoră, dar riscă amenzi
DailyBusiness
Bacalaureat 2025: A început proba la Limba română pentru peste 100.000 de elevi
Adevarul
Revolta unui rezident: „Nu alegeți medicina. Vă distrugeți viața! Nu ai bani de nimic”
wowbiz.ro
Imaginile care îți frâng inima: fetița Teodorei, surprinsă pentru prima dată după tragedie. Cum a reacționat când și-a revăzut prietenii
Spynews
Primele imagini cu Ronaldinho în România! Ce cadou a primit marele fotbalist din partea lui Emil Boc, când a ajuns în Cluj | VIDEO
Spynews
Coincidență stranie! Numărul 11 îl urmărește peste tot pe singurul supraviețuitor al tragediei aviatice! Nu o să crezi! | FOTO
Evz.ro
Cum să răcorești mașina vara, fără aer condiționat. Un truc simplu și eficient
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
Ion Țiriac dă România peste cap și trage metroul până la Otopeni: „În 6 luni, cu niște mititei, chinezi”
kanald.ro
Destin frânt la doar 17 ani. Un adolescent din Dolj a murit strivit de un utilaj agricol. Cum s-a petrecut o asemenea tragedie
Cancan.ro
'Era VÂNAT! 'Adrian Minune a făcut anunțul șoc la înmormântarea lui Ciprian Pian
Playsport.ro
Cel mai mare regret al lui Ion Țiriac. Banii nu i-au adus fericirea deplină miliardarului: „Nici cămașa asta nu...
Capital.ro
S-a stins cel mai cunoscut actor. A fost cu adevărat apreciat de public. Nimeni nu-l va putea uita
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Serena Williams, imagini incendiare în costum de baie, după ce a slăbit enorm
stirilekanald.ro
Unde va fi înmormântat, de fapt, Ion Iliescu
Horoscop Mihai Voropchievici. Vine o perioadă fantastică pentru 4 zodii
MediaFlux
Sute de mii de români au primit gratuit de la primărie! Lucrări de cadastru în derulare în mii de comune din România
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Spectacol cu robot dansator pe manele, la zilele unei comune din Teleorman, fără canalizare  (VIDEO)