Adrian Năstase a declarat că nu a dorit nimănui experiența condamnării la închisoare, deci nici fostului ministru al Turismului, Elena Udrea.
„Este o suferință personală prin care va trece Elena Udrea, prin care vor trece apropiații ei. Nu am dorit nimănui astfel de experiențe, astfel de încercări, dincolo de ceea ce mi s-a întâmplat mie. Nu vreau să comentez pe o chestiune care, fără îndoială, intră într-o logică a unor exerciții politice pe care ar trebui să le respingem ca atare. Dar, m-aș fi așteptat ca Traian Băsescu, spre exemplu, să-și aducă aminte de faptul că el a creat un monstru care acum, iată, îi distruge membri ai familiei, apropiați și așa mai departe”, a declarat Năstase la sediul fundației, la finalul unei dezbateri pe teme europene, citat de Agerpres.
Fostul ministru Elena Udrea a fost condamnată marți de Înalta Curte de Casație și Justiție la 6 ani de închisoare cu executare în dosarul „Gala Bute”.
Decizia nu este definitivă.