Adrian Năstase îi dă replica lui Băsescu: Este un fost comunist MINCINOS şi ranchiunos

După ce Traian Băsescu a trimis o nouă săgeată otrăvită către Adrian Năstase, acuzându-l că a acoperit nereguli mari în perioada în care a fost prim ministru, acesta din urmă a reacţionat printr-o postare pe blog în care îl numeşte pe şeful statului "fost comunist mincinos şi ranchiunos".
Iulian Tudor
07 iul. 2013, 11:49
Adrian Năstase îi dă replica lui Băsescu: Este un fost comunist MINCINOS şi ranchiunos

Adrian Năstase a pus seria de atacuri lansate de Traian Băsescu la adresa sa pe seama faptului că publicarea rezultatelor referendumului din 2011, care arată că ar fi trebuit să fie demis după referendumul din vara lui 2012, nu i-a picat tocmai bine şefului statului. Totuşi, fostul premier îi dă replica într-o postare pe blog intitulată „Fostul preşedinte al României, Traian Băsescu”.

„Sa fie publicata dovada din care rezulta, cu evidenta, ca referendumul de demitere a fost valid, ei bine, lucrul asta iti creaza, probabil, un sentiment de disperare si de furie impotriva tuturor. In plus, sa vezi, in aceeasi zi, ca intr-o alta tara aflata pe axa cu Washingtonul, presedintele este “suspendat” de armata si inlocuit cu un Zegrean local, evident ca iti vine sa te duci la televizor si sa incepi sa ataci in toate directiile, ca sa incerci sa ascunzi printr-o diversiune, “revelatia” recensamantului si informatiile externe”, a scris Adrian Năstase pe blog.

Fostul prim ministru Adrian Năstase se referă în continuare la Traian Băsescu ca la „«un  fost comunist» mincinos şi ranchiunos” şi arată că acuzaţia lui Traian Băsescu privind semnarea unui contract cu Bechtel doar pentru a putea ajunge la Casa Albă este falsă, întrucât prima sa vizită la Washington a fost făcută în 2001, înainte de momentul indicat de preşedinte.

„Prima mea vizita la Casa Alba a fost in 2001, inainte de semnarea contractului cu Bechtel. Am mai fost, la Casa Alba in martie 2004, cu ocazia depunerii instrumentelor de aderare la NATO, dar decizia privind aderarea tarii noastre fusese luata inainte de semnarea contractului cu Bechtel. Nici vizita din iulie 2004 in Biroul Oval nu a avut vreo legatura cu Bechtel-ul. Am considerat si consider si acum ca un contract major, «emblematic», ar fi putut avea un impact major pentru ridicarea nivelului schimburilor economice bilaterale la nivelul relatiilor politice”, scrie Năstase, apreciind că „fostul presedinte Basescu a sabotat acest contract important, blocandu-l timp de doi ani, in perioada 2005-2006”.

Răspunzând la acuzaţia de laşitate, Năstase a replicat, ironic, că „fostul presedinte poate, intr-adevar, sa ne dea lectii – si cum sa-ti dai demisia in 5 minute, si cum sa ramai la Cotroceni dupa ce alegatorii au votat demiterea ta”.

Legat de afirmaţia lui Băsescu cum că „Petrom s-a privatizat prin lege, Năstase i-a amintit şefului statului că privatizarea acestei companii era o condişie inclusă în memorandumul semnat în 2000 cu Banca Mondială, semnat chiar şi de Traian Băsescu”.

Traian Băsescu a declarat într-o emisiune televizată că nu va tolera „furturi prin lege” ca pe vremea când premier era Adrian Năstase, dând exemplu un contract „păgubos” semnat cu Bechtel, semnat pentru a fi primit la Casa Albă. Preşedintele a subliniat că Năstase a fost „atât de laş” încât nu a vrut să semneze singur contractul, şi atunci actul a fost trecut prin Parlament, devenind lege.

El a menţionat că acest „furt” prin lege continuă, el dând ca exemplu memorandumul cu Rompetrol şi transferul terenului institutului de cercetare agricolă din Insula Mare a Brăilei către CJ Brăila.

DailyBusiness
Stenograme explozive din dosarul lui Călin Georgescu. ”Câștig sigur. Există un plan, există o strategie pe care numai eu o cunosc”
Spynews
Top 3 zodii cu cel mai bun suflet! Trebuie să le ai în jurul tău în 2025
Bzi.ro
Dezvăluiri tulburătoare făcute de Alex Velea: „Au nenorocit-o psihic pe Antonia!“
Fanatik.ro
Ultimele imagini cu Gene Hackman și soția sa, Betsy Arakawa. Cei doi au fost găsiți morți în casa lor din Santa Fe
Capital.ro
Americanii l-au îngropat pe Călin Georgescu. L-au dat la schimb: E legitim
Playtech.ro
Ce nu au voie părinţii să ducă la şcoală de 1 şi 8 Martie. Este interzis să ofere aşa ceva profesoarelor sau învăţătoarelor
DailyBusiness
Bolojan, anunț de ultimă oră! Consultările cu partidele, moment decisiv pentru viitorul României în Europa!
Adevarul
De ce avem cele mai mari rate din UE. Capcanele în care cad românii când se împrumută la bănci ANALIZĂ
wowbiz.ro
Cine este femeia care și-a pierdut viața după ce a fost lovită de o bucată de gheață în Chiajna! Avea doar 35 de ani
Spynews
Cheeseburger cu bacon și maioneză de casă, după rețeta lui chef Horia Manea. Preparatul pe care trebuie să-l încerci
Spynews
Ce program are Irina Fodor la Asia Express. Răzvan Fodor, detalii importante despre competiție: „Când o sun, e deja în cursă”
Evz.ro
Fără sobe din 2027! Ce lege se pregătește la Bruxelles
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Apariție incendiară, într-un corset care a lăsat la vedere prea mult
kanald.ro
Cutremur astăzi în România! Ce magnitudine a înregistrat seismul și în ce zonă s-a produs
Cancan.ro
BREAKING | Un mare sportiv al României, internat în stare critică la Spitalul Universitar! „Să ne rugăm pentru sănătatea lui”
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Călin Georgescu va fi înlăturat! De cine va fi înlocuit: Eu candidez!
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Iubita fotbalistului, pusă pe site-urile de escorte. A avut relații doar cu milionari celebri
stirilekanald.ro
„Asta își dorește și fiica ta” Igor Cuciuc, decizie radicală la doar 3 luni de la moartea unicului său copil! Nimeni nu credea că va face asta atât de repede
Frații Tate au părăsit România și au ajuns în Statele Unite
MediaFlux
Călin Georgescu a pornit atacul! Mutare de ultimă oră în dosar
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cazul penal al lui Călin Georgescu – analiză detaliată