Adrian Năstase poate alege să lucreze şi să primească bani sau să lucreze benevol şi să stea mai puţin la Rahova. Cât despre ce poate face…
„Poate să muncească la club, la bibliotecă…. Dacă un deţinut vrea să câştige acele zile şi vrea să se elibereze mai repede, cred că poate face orice. Până la urmă, cum orice deţinut poate să măture prin curte, cred că nu ar fi aici problemă. (…) Poate cere să muncească, este dreptul lui. Va primi ceea ce penitenciarul îi va da, nu îşi poate alege. Beneficiile sunt evidente: în primul rând, i se reduce pedeapsa, dacă lucrează o lună, are 5-7 zile de câştig”, a declarat pentru România TV, Sorin Dumitraşcu, liderul Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (FSANP).
Legea spune că fostul premier trebuie să ceară singur să lucreze pentru că are peste 60 de ani, deci nu poate fi obligat. Dacă are noroc, poate scrie la revista penitenciarului, unde au lucrat şi alţi condamnaţi celebri, precum fraţii Cămătaru.
CE PREVEDE LEGEA
Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor si a masurilor dispuse de organele judiciare in cursul procesului penal:
(1) Pedeapsa care este considerata ca executata pe baza muncii prestate sau a instruirii scolare si formarii profesionale, in vederea acordarii liberarii conditionate, se calculeaza dupa cum urmeaza:
a) in cazul in care se presteaza o munca remunerata in conditiile prevazute in art. 59 alin. (1) si (2), se considera 5 zile executate pentru 4 zile de munca, in cazul condamnatilor majori, si 3 zile executate pentru 2 zile de munca, in cazul condamnatilor minori si tineri;
b) in cazul in care se presteaza o munca neremunerata in conditiile prevazute in art. 59 alin. (1) si (2), se considera 4 zile executate pentru 3 zile de munca, in cazul condamnatilor majori, si 2 zile executate pentru o zi de munca, in cazul condamnatilor minori si tineri;
c) in cazul in care munca este prestata in conditiile prevazute in art. 59 alin. (3), se considera 4 zile executate pentru 3 zile de munca;
d) in cazul in care munca este prestata in conditiile prevazute in art. 59 alin. (4), se considera 3 zile executate pentru 2 nopti de munca;
e) in cazul participarii la cursuri de scolarizare sau de calificare ori recalificare profesionala, se considera 30 de zile executate pentru absolvirea unui semestru scolar si 15 zile executate pentru absolvirea unui curs de calificare ori recalificare profesionala;
f) in cazul elaborarii de lucrari stiintifice publicate sau inventii si inovatii brevetate, se considera 3 zile executate pentru 2 zile de munca.
(2) Reducerea fractiunii de pedeapsa care este considerata ca executata pe baza muncii prestate sau a instruirii scolare si formarii profesionale nu poate fi revocata.